Explozie la fabrica de ulei din Slobozia – Exercițiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren

Deflagrații, incendii și victime surprinse de suflul exploziilor… acestea sunt scenariile care vor fi puse în practică mâine în cadrul unui exercițiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren, pe amplasamentul operatorului economic. Structurile implicate (forțe din cadrul ISU Ialomița, IPJ Ialomița, IJJ Ialomița, formațiuni de intervenție ale operatorului economic etc.) vor acționa integrat pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă produse și salvarea victimelor

Conform scenariului, în dimineața zilei de 23.11.2017, în timpul aprovizionării secției Biodiesel cu metanol dintr-o autocisternă, o scânteie mecanică a determinat producerea unei explozii urmate de incendiu, care se manifestă cu violență la autocisternă și pe o suprafață de aproximativ 250 mp pe platforma de încărcare, cu degajări mari de fum și gaze toxice. Explozia se soldează cu 3 victime, 2 salariați și conducătorul autocisternei, care prezintă arsuri.

O oră mai târziu, la dispeceratul integrat I.S.U.J. – S.A.J. Ialomiţa este primit un alt apel de la un salariat al fabricii, care anunță faptul că la secția extracție s-a produs o altă explozie, din cauza fisurării unei conducte de evacuare a vaporilor de benzină de extracție. Explozia este urmată de incendiu și de rănirea altor 4 salariați.

Cu ocazia aplicației, se va urmări în principal modul de punere în aplicare a concepţiei de acţiune de către forţele care intervin. Se vor testa, de asemenea, planul operativ de intervenţie şi planurile de cooperare cu celelalte structuri implicate, precum și modul de acțiune al forțelor pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unor situaţii de urgenţă de această natură.

Comunicat de presă: ISU Ialomița – INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “BARBU CATARGIU” AL JUDEŢULUI IALOMIŢA