Examenul Național de Bacalaureat, în siguranţă

Bacalaureat 2016. Zilnic, polițiștii ialomițeni acționează pentru desfăşurarea în condiții de liniște și siguranță a examenului național de Bacalaureat.

 Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor, șeful Poliției Române, chestorul de poliție Bogdan Despescu, în baza planului de măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus suplimentarea dispozitivului curent care acționează pentru liniștea și siguranța comunității.

Astfel, pe durata examenului național de Bacalaureat, poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră şi alte structuri ale Poliţiei Române vor acționa zilnic, pentru asigurarea măsurilor de ordine în zona unităţilor de învăţământ.

Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele 15 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.

Efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița sunt în teren pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât examenul național de Bacalaureat să se desfășoare în condiții de normalitate.