Eveniment inedit – Vânător și pescar – hoinar prin Bărăgan, în premieră la Slobozia

Mâncăruri pe bază de pește și vânat preparate la fața locului în ceaune de către membrii grupelor de vânătoare și pescuit din județ, expoziție cu arme de vânătoare, expoziție cu trofee de vânătoare, ateliere de taxidermie (împăiere), de scule și unelte de pescuit, o prezentare a raselor de câini folosiți la vânătoare și multe altele au putut fi văzute sâmbătă, 22 februarie, la Slobozia, în cadrul manifestării „Vânător și Pescar – Hoinar prin Bărăgan”.

hoinar prin baragan - vanatori pescari ialomita
Chiar dacă manifestarea se află la prima ediție, existând emoții privind organizarea în cele mai mici detalii, putem spune că a fost un real succes.

Totul a început în jurul orei 10.30. Piața Revoluției era înțesată de vânători îmbrăcați în costume specifice și de câini de vânătoare ținuți în lesă de stăpânii lor în așteptarea prezentării la expoziție.

Forfota se vedea și în corturi unde se pregăteau mâncăruri tradiționale la ceaun, precum tochitură de mistreț, gulaș de căprior, ciorbă de pește etc., după rețete numai de ei știute. Foarte rar am întâlnit o așa atmosferă relaxată, chiar dacă membrii grupelor participau la un concurs de gătit.

Toți participanții erau veseli, unii spuneau glume în timp ce tocau morcovi, ardei sau ceapă, alții își arătau talentele de naratori, adunând oamenii aproape cu povești vânătorești și pescărești care includeau, inevitabil, și laude, alții arătau trofeele adunate în urma unor partide de vânătoare, dinți de mistreț, solzi mari de pește păstrați în buzunarul de la piept și multe altele.

La asigurarea bunei dispoziții a contribuit și fanfara municipiului Slobozia, cu diverse momente muzicale, printre care, evident, și Corul vânătorilor. În timp ce în Piața Revoluției pregătirile erau în toi, în Centrul Cultural erau prezentate expoziții care mai de care mai interesante.

Mulți se înghesuiau să vadă procedee de împăiere a unor păsări, alții să vadă trofee de căprioare, cerbi sau chiar animale împăiate. În tot acest timp, au fost pregătiți pentru prezentare zecile de câini de vânătoare, de diverse rase. Pointer, Teckel (șoricar), Brac german cu păr scurt sau cu păr sârmos, Copoi, Setter englezesc, Setter irlandez, Golden retriever, Terrier alb, sunt doar câteva dintre rasele de câini prezentate de către Mihai Bocănescu, președintele Clubului de Câini de Vânătoare din România, pe grupe, în funcție de caracteristici și utilitate. Unul dintre câinii prezentați aici, un Setter englezesc, a fost campion mondial anul trecut, la Budapesta.

Și a venit și momentul mult așteptat de toți participanții. Degustarea preparatelor de către jurați, apoi de către invitații la eveniment. Mirosurile îmbietoare ale preparatelor pregătite cu grijă nu te lăsau indiferent, astfel că au fost grupuri de vânători care după 10 minute nu mai aveau nimic în ceaun, fiind foarte apreciați. Mâncarea a fost „asezonată” cu țuică și vin, producții proprii, iar totul a mers „ca uns”.

Festivitatea de premiere a avut loc în după amiaza aceleiași zile, fiind un moment mult așteptat. „Președintele comisiei de jurizare la ceaune” a anunțat, astfel, „după deliberări aprofundate, sabotate cumva de calitatea băuturilor”, faptul că toți participanții au fost câștigători. La edițiile viitoare, însă, vor exista criterii de departajare mai stricte, jurații urmând să fie mai exigenți.

Totodată, au fost acordate multe diplome. Fiecare grupă în parte și-a desemnat un câștigător, mai precis cel mai bun vânător, cel mai bun trăgător, diplome pentru cel mai bun echipaj câine-stăpân, pentru cel mai tânăr și cel mai în vârstă vânător, pentru cel mai bun pescar al anului etc.

Diplomă de excelență – o viață de vânător – a fost acordată „mentorului și prietenului nostru”, fostul director al AJVPS Ialomița, Trandafir Ștefan, acesta primind și diploma „O viață de vânător și de director – 1969 – 2013”, după 44 de ani în cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița. Diplomele au fost înmânate de actualul director al AJVPS Ialomița, Marius Dumitrescu, care i-a mulțumit cu această ocazie pentru activitatea depusă în cadrul Asociației.

Diplomă de excelență cu ocazia pensionării a primit, după 28 de ani de muncă în cadrul AJVPS Ialomița, și Leța Tudor din Fetești, dar și alți vânători și pescari pentru care vânătoarea și pescuitul au reprezentat de-a lungul vieții mult mai mult decât simple hobby-uri.

Pe parcursul evenimentului de la Slobozia, considerat unic în țară datorită modului inedit în care s-a desfășurat, am văzut pasiune, dăruire, am văzut dorință din partea multora de a cunoaște toate tainele vânătorii și pescuitului sportiv, dar și dorință de recunoaștere a faptului că aceste hobby-uri pot fi practicate de mulți, dar nu sunt pentru oricine.