comenzi la domiciliu cliseru.ro

Europarlamentarul Cristian Bușoi: „Voi sprijini toate proiectele pe care Dragoș Soare le are pentru municipiul Slobozia”

Președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European și raportor al Programului de Sănătate al Uniunii Europene, europarlamentarul Cristian Bușoi, și-a arătat încă o dată astăzi, 3 decembrie, disponibilitatea de a sprijini administrația locală din Slobozia în dezvoltarea unor proiecte cu fonduri europene.

Foto

În cadrul unei conferințe de presă, susținută la Primăria Slobozia, atât Cristian Bușoi, cât și primarul municipiului, Dragoș Soare, au pus accentul pe viitoarele parteneriate care vor exista între municipalitate și Guvern, dar și între primar și europarlamentar, obiectivul fiind acela de a „optimiza la maxim” atragerea de fonduri europene în municipiul Slobozia și în județul Ialomița.

Dragos Soare„Este extrem de important să ai lângă tine oameni care știu ce înseamnă instituțiile europene, fondurile europene, care știu ce înseamnă proceduri europene și care au participat la crearea legislației și a direcțiilor de dezvoltare. Este un câștig prezența domniei sale aici, atât pentru mine ca primar, cât și pentru Slobozia, ca municipiu. Îl veți vedea în perioada următoare extrem de prezent în comunitatea noastră, alături de noi, cei care suntem implicați în atragerea de fonduri europene prin primăria pe care o coordonăm și sperăm ca în următorii patru ani să încununăm cu succes un mandat atât al primarului Dragoș Soare, cât și al comunității. Pentru că, până la urmă, mandatul este al comunității. Eu sunt angajatul comunității, am fost ales să fac treabă, și asta voi face, vă asigur de lucrul acesta”, a spus Dragoș Soare.

Aflat pentru prima dată în sediul Primăriei Slobozia, europarlamentarul Cristian Bușoi a reiterat sprijinul pe care îl va acorda comunității, mulțumind totodată locuitorilor municipiului pentru încrederea pe care au acordat-o „candidatului de atunci, primarului de acum, Dragoș Soare”.

Cristian Busoi„Încă din primele zile ale preluării mandatului, am discutat câteva proiecte importante pentru viitorul municipiului Slobozia, cele mai multe legate de fonduri europene, dar nu numai, pentru că sunt și multe alte oportunități care țin de investiții sau de bugetul național. Va exista un parteneriat puternic între primarul Dragoș Soare și Guvern în următorii opt ani. (…) Iar Dragoș Soare, așa cum îl cunosc, și așa cum îl văd încă din primele săptămâni ale mandatului, implicat, cu foarte multă perseverență, cu foarte mult pragmatism, cu viziune pentru viitor (…) sunt convins că va beneficia de sprijinul locuitorilor municipiului, fără doar și poate, și la următoarele alegeri locale. Și acest parteneriat de opt ani, între primarul municipiului și Guvern, va fi completat de un parteneriat pe care eu îl voi avea cu domnul primar Dragoș Soare. Domnia sa nu va fi nevoit să stea pe la ușile miniștrilor la București sau pe la diverși conducători de instituții, pentru că îl voi sprijini cu tot ceea ce pot și voi sprijini toate proiectele pe care domnia sa le are pentru municipiul Slobozia”, a declarat Cristian Bușoi.

Europarlamentarul este de părere că va urma o perioadă dificilă, o perioadă de criză economică în întreaga lume, implicit în Uniunea Europeană, care evident va afecta și România, iar singura soluție viabilă pentru dezvoltare o va reprezenta accesarea de fonduri europene, România având la dispoziție peste 80 de miliarde de euro.

„Acești 80 de miliarde de euro vor reprezenta o șansă uriașă pentru România de a-și îmbunătăți sistemul de sănătate, de a-și îmbunătăți sistemul energetic, de a dezvolta comunități locale, de a face autostrăzi, de a face investiții, din care românii și economia românească să aibă din plin de profitat. Dincolo de lobby-ul pe care îl voi face împreună cu domnul primar pe lângă Guvernul României pentru diverse probleme punctuale, cel mai important obiectiv al parteneriatului va fi acela de a optimiza la maxim atragerea de fonduri europene în municipiul Slobozia și în județul Ialomița. Pentru că aceste fonduri europene vor reprezenta cheia dezvoltării, cheia rezolvării unor probleme (…)”, a mai precizat deputatul european.

În cadrul conferinței de presă, primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare, a mai făcut referire și la proiectele aflate deja în implementare, atât din fonduri europene, cât și locale, dar și despre proiectele care pot fi generate în exercițiul financiar următor. Totodată, a prezentat pașii pe care îi urmează pentru ca proiectele să poată fi finalizate, anunțând în context și faptul că noul administrator public, Gabriel Olteniceanu, și-a început activitatea de astăzi.

„Am evaluat situația în care ne aflăm și am evaluat și situația în care vrem să ajungem. Ne-am fixat target-ul, acum nu facem decât să construim etapă cu etapă acest drum. Degeaba ai un scop dacă nu ai o strategie pentru a ajunge acolo. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să aduc oameni pregătiți în zona de consilieri ai primarului. Astăzi este prima zi de muncă a city-managerului, un om care vine din sistemul bancar, din poziția de director de bancă, om care a performat în activitatea sa. L-am adus aici. Avem nevoie să implementăm proceduri, avem nevoie să facem curățenie, și avem nevoie să facem acel audit de care am tot vorbit. (…) După alegerile parlamentare ne vom apleca spre fiecare problemă ce trebuie auditată. La ora asta avem audit pe Direcția de Asistență Socială, un audit intern. Vom cere, prin Consiliul Local, și un audit extern, pentru că este nevoie ca fiecare proiect prin care a trecut Slobozia și care a fost proiect eșuat, apa, groapa, cartierul de tineri, și alte proiecte neduse la capăt, să fie auditate. Nu ne mai putem permite să traversăm încă patru ani fără ca cineva să fie tras la răspundere pentru incompetența care a dus Slobozia la rezultate negative. Chiar astăzi am avut o întâlnire cu Curtea de Conturi, în urma căreia am generat din nou un audit intern, pentru că sunt niște sume nerecuperate, niște lucruri neduse la capăt de angajați ai primăriei și primăria a pierdut bani. Drept urmare, acei angajați vor trebui să pună banii de la ei. Dacă primăria nu-și va recupera aceste sume, se vor genera dosare penale. Așa se va face treaba de acum încolo. Fiecare trebuie să știe că are niște responsabilități. (…) Așadar, am evaluat situația la zi, ne-am fixat obiectivul, și am construit și strategia. Peste patru ani de zile -apă, canalizare, aer mai curat, spații verzi, sistem de salubritate performant”, a concluzionat primarul municipiului Slobozia, Dragoș Soare.

Mai multe articole de la obiectiv.net: