Episcopia vrea teren, consilierii locali vor bani de la Episcopie
Episcopia Sloboziei și Călărașilor a adresat, la începutul lunii august, o solicitare Primăriei municipiului Slobozia, privind atribuirea unei suprafețe de teren de 3.000 m.p., cu toate utilitățile principale, necesară pentru realizarea unei construcții în vederea producerii de obiecte bisericești.
În adresă, reprezentanții Episcopiei susțineau că din 1994 au depus eforturi deosebite pentru realizarea unor obiective necesare desfășurării activității specifice, precizând că este imperios necesară înființarea unui atelier pentru obiecte bisericești.
Municipalitatea a propus ca această suprafață de teren, situată în Slobozia, zona Gării Slobozia Nouă, să fie dată în folosință gratuită în baza legii cultelor care permite acest lucru, pe o perioadă de 10 ani.
Consilierii, însă, nu au fost de acord, propunând concesionarea și, implicit, plata unei taxe modice pentru acel teren.
Discuțiile pe marginea acestui proiect de hotărâre au durat ceva timp, diversitatea părerilor, exprimate fără noimă uneori, transferând totul într-o altă direcție.
Unii spuneau, ironic, că zona unde se află terenul propus a fi atribuit Episcopei este cunoscută drept „la moara dracilor”, alții, referindu-se la cererea Episcopei de a li se asigura și utilitățile, propuneau să li se facă și aeroport.
Mai în glumă, mai în serios, consilierii reclamau și lipsa unui plan urbanistic de detaliu sau zonal, care să le ofere o imagine asupra zonei ude ar fi urmat să fie dat terenul, fără el urmând să „intre în ceva…necurat”.
În final, s-a supus la vot proiectul de hotărâre, rezultatul fiind 7 voturi pentru, 7 împotrivă și…6 abțineri, proiectul neîntrunind numărul de voturi necesar.