Elena Iulia Manolache, din Vaslui, este câștigătoarea Trofeului Tinereții Amara
Trofeul Tinereții Amara a fost câștigat, la cea de-a 46-a ediție a Festivalului-concurs naţional de interpretare a muzicii uşoare româneşti, de Elena Iulia Manolache, în vârstă de 17 ani, din Vaslui. Tânăra a reușit să impresioneze juriul interpretând două piese, respectiv Focul, compozitor Laura Stoica, text Laura Stoica și O mie, compozitor Pasha Parfeni, text: Iuliana Scutaru şi Serghei Legheida.
De asemenea, pe podium s-au aflat: pe locul III, Rodica Tudor, în vârstă de 23 de ani, din Prahova, premiu oferit de prefectul județului Ialomița, Gigi Petre, premiul II a fost adjudecat de Adriana Gavrilă, în vârstă de 19 ani, din Ialomița, premiul său fiind oferit de Consiliul Județean Ialomița, prin vicepreședintele Ștefan Mușoiu, iar premiul I a fost câștigat de Elena Chirvase, în vârstă de 18 ani, din Vaslui. De asemenea, au mai fost acordate două mențiuni, către Teodor Manciulea, în vârstă de 17 ani, din Buzău și Ioana Gheorghina, în vârstă de 19 ani, din București.
“Nu pot să spun decât că sunt foarte mulțumită și foarte bucuroasă. Aveam speranțe, dar nu mă așteptam la trofeu, totuși. Meritul este și al profesorului meu, Dragoș Gheorghiu, cu ajutorul căruia am ajuns la acest nivel. Sunt mândră de mine, de părinții mei și de sora mea în vârstă de șase ani. (…) Sunt elevă în clasa a XII-a, sunt o fire foarte veselă, energică, uneori dezordonată… (…) La vârsta de 14 ani am început să ies din carapace și să mă exprim prin cântec. Sunt mândră de mine, chiar dacă știu că mai am mulți pași de parcurs”, a declarat câștigătoarea Trofeului, imediat după primirea premiului.
La această ediție au participat 13 concurenți, din 10 județe, aceștia fiind selectați în urma organizării a două preselecții. Departajarea celor 13 concurenți a fost o misiune destul de grea pentru juriu, fiecare membru având un alt concurent preferat. În final, selecția câștigătorilor s-a făcut la diferență de 25 – 50 de sutimi.
Dacă printre concurenți emoțiile au fost la un nivel maxim, pentru cei peste 2000 de spectatori show-ul a fost de-a dreptul incendiar, micile imperfecțiuni fiind trecute repede cu vederea. Recitalurile susținute în cele două zile de festival au ținut până târziu în noapte, iar artiștii au făcut un spectacol pe cinste: Horia Brenciu & HB Orchestra, mult așteptați de iubitorii de muzică, Deepcentral, Corina, Leo Iorga & Adi Ordean, Adrian Romcescu, Andreea Bănică și Talisman.
Concurenții ediției 46 a festivalului au fost:
1. POPESCU DELIA – 19 ani – DOLJ
1. Mi-e dor de tine, Comp.: Adrian Romcescu, Text: Liliana Ştefan
2. Let me try, Comp.: Cristian Faur, Text: Cristian Faur
2. DANIELA VOICU – 20 ani – BUCUREŞTI
1. Prin ochii tăi, pot visa, Comp.: Paula Seling, Text: Paula Seling
2. Focul, Comp.: Laura Stoica, Text: Laura Stoica
3. PÎNZARU-STĂNESCU IULIAN – 17 ani – BRĂILA
1. O stea, Comp.: Deepcentral, Text: Deepcentral
2. Amurgul, Comp.: George Grigoriu, Text: Angel Grigoriu şi Romeo Iorgulescu
4. ENACHE MARIA-ADRIANA – 17 ani – BRĂILA
1. Cred, Comp.: Andrei Tudor, Text: Andreea Andrei
2. Te caut, Comp.: Andrei Tudor, Text: Andreea Andrei
5. MANOLACHE IULIA-ELENA – 17 ani – VASLUI
1. O mie, Comp.: Pasha Parfeni, Text: Iuliana Scutaru şi Serghei Legheida
2. Focul, Comp.: Laura Stoica, Text: Laura Stoica
6. TUDOR RODICA – 23 ani – PRAHOVA
1. Mi-e dor de tine, Comp.: Şerban Georgescu, Text: Aurel Felea
2. Mai stai, Comp.: Daniel Alexandrescu, Text: Miki
7. CHIRVASE ELENA – 18 ani – VASLUI
1. Şi dacă viaţa mea, Comp.: Viorel Gavrilă, Text: Roxana Popescu
2. Lele, Comp.: inspiraţie folclorică
8. MANCIULEA TEODOR – 17 ani – BUZĂU
1. Tu nu vezi cerul, Comp.: Andrei Tudor, Text: Andreea Andrei
2. Te iubesc, Comp.: Mihai Alexandru, Text: Mihai Alexandru
9. TACHE IULIA-MIHAELA – 23 ani – ILFOV
1. Mi-e frică, Comp.: Sfera, Text: Sfera
2. Rămâi cu mine, Comp.: Adrian Romcescu, Text: Liliana Ştefan
10. PARASCHIV DRAGOŞ- MIHAI – 20 ani – VRANCEA
1. Cerul, Comp.: Proconsul, Text: Proconsul
2. Sunt gata, Comp.: :Ştefan Ciobanu, Text: Ştefan Ciobanu
11. GHERGHINA IOANA – 19 ani – BUCUREŞTI
1. Pentru dragostea ta, Comp.: Adrian Ordean, Text: Adrian Ordean
2. Hora din Moldova, Comp.:Veaceslav Daniliu,Text: Andrei Hadiu
12. BÂGEA MIHAELA – 17 ani – VASLUI
1. Tu eşti ca marea, Comp.: Anastasia Lazariuc, Text: Anastasia Lazariuc
2. O nebunie, Comp.: Adrian Romcescu , Text.: Dana Dorian
13. GAVRILĂ ADRIANA – 19 ani – IALOMIŢA
1. Suflet gol, Comp. Petru Mircea, Text. Mădălina Manole
2. Just a little love, Comp. Adrian Romcescu, Text. Adrian Romcescu.