Ecologizare cu deținuți, la Slobozia

Un număr de 20 de persoane private de libertate, aflate în regim deschis şi semideschis în Penitenciarul Slobozia, au participat, sâmbătă, în calitate de voluntari, la activităţi de ecologizare şi igienizare în zona de nord a oraşului, respectiv între canalul deschis dintre Penitenciar şi Strada Ionel Perlea.

Activitatea s-a desfăşurat în baza acordului de parteneriat încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia “Viitorul în zori”, organizator “Let’s Do It, Romania!” și se înscrie pe linia diversificării gamei de activităţi desfăşurate cu persoanele private de libertate.

S-a vrut, astfel, promovarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător, dezvoltarea abilităţilor prosociale şi conferirea sentimentului utilităţii şi apartenenţei sociale.