După 17 ani, sala de spectacole a Consiliului Județean Ialomița va fi gata în august
O sală unică în România, cu geometrie variabilă. Trei modalităţi de organizare a sălii, pentru trei tipuri de spectacole: teatru muzical, italian, şi varianta arenă, pentru spectacole mai complexe.
În mare, cam așa vrea să arate viitoarea sală de spectacole a Consiliului Județean, ce va avea 280 de locuri. Din păcate, din 1997 și până în prezent, această sală de spectacole cu geometrie variabilă a avut și un termen de finalizare la fel de variabil… Au fost schimbate soluții tehnice, au fost alocate fonduri peste fonduri, de nici noi nu mai știm, pentru ca, la începutul anului 2013, să fie reziliat contractul cu constructorul Constrif SA.
În august 2013, alt constructor a preluat restul de executat. Constructor care spune că ar fi cam „floare la ureche” ce mai are de făcut și promite că până în august anul acesta lucrările la sală vor fi finalizate.
Săptămâna trecută a fost susținută și o conferință de presă pe această temă, de către președintele Consiliului Județean, Silvian Ciupercă, alături de care s-a aflat și directorul Concas Buzău, Ionel Gagu, societate câștigătoare a licitației în vederea continuării lucrărilor la sala de spectacole.
„August 2013 este momentul în care ordinul de începere al lucrărilor a permis societății Concas să pregătească șantierul pentru restul de executat. Prima etapă a fost din 1997 până în 2013. A doua etapă a început în ianuarie 2013, cu procedura de achiziție publică, iar acum suntem la câteva luni distanță de momentul când contractul obligă partenerul Concas să predea restul de executat la sala de spectacole multifuncțională a Consiliului Județean, respectiv august 2014”, afirma președintele Consiliului Județean.
Autoritățile promit, așadar, că din toamnă în acea sală vor fi desfășurate spectacole. La ora actuală se lucrează la montarea scenei, care va fi una mobilă, și care, prin cele trei moduri în care se poate modifica, este catalogată ca unică în țară.
La conferință nu au fost prezenți, însă, cei patru subcontractori care au depus pe diverse componente ale execuției acestui proiect documente care au permis evaluarea ofertei societății Concas, ofertă care a fost câștigătoare. Unul dintre subcontractanți, care execută la ora actuală poate cea mai importantă lucrare, respectiv scena mobilă care va permite desfășurarea unor evenimente diferite, este Tehnoquest Impex. Trebuie spus că și scaunele vor putea fi mutate în diverse locuri ale sălii, astfel încât sala se va putea transforma chiar …în arenă.
„La acest moment se realizează scena. Obiectivul nostru este să o finalizăm în maxim o lună. Din momentul în care vom finaliza scena, vom continua cu celelalte lucrări care vor necesita probabil mai multă forță de muncă. Numărul muncitorilor este cel necesar la ora actuală. La finisaje, la foaier, vor fi mai mulți. Dacă va fi nevoie vom închiria forța de muncă de la firme locale. Nu mai există o sală cu caracteristici similare în țară. Există una cu geometrie variabilă în București, în care a funcționat temporar opereta, sala mică a teatrului național, dar nu așa”, afirma directorul societății Concas Buzău.
Potrivit acestuia, valoarea contractului este de 5,08 milioane lei fără TVA, din care până în prezent a încasat 0,62 milioane lei, termenul concret de finalizare fiind 12 august 2014.
Care este utilitatea publică a acestei săli?
De ce autoritățile județene susțin cu tărie finalizarea acestui proiect costisitor? De ce mai este nevoie de o sală de spectacole în Slobozia? O astfel de sală, de 280 de locuri totuși, va fi utilă însetaților de cultură? Vor putea accede aici și cetățeni care nu își permit din punct de vedere financiar să plătească un bilet la un spectacol de teatru darămite la ce spectacole se promit a fi? Care ar fi utilitatea publică a acestui obiectiv? Sunt întrebări la care s-a încercat un răspuns.
„Este de mare utilitate publică. Pentru faptul că Palatul Culturii din județ, Centrul Cultural „Ionel Perlea”, deși are două săli micuțe, este nesatisfăcător pentru genul de activități și pentru strategia județeană de a emancipa din punct de vedere cultural acest ținut. V-aș ruga să faceți un sondaj în rândul opiniei publice, să vedeți dacă ceea ce vă spun eu este susținut de foarte mulți oameni care-și doresc să existe o sală de 280 de locuri pentru activități care sunt coordonate de Consiliul Județean și de instituțiile de cultură pe care le patronează. Pentru că sala Galax este sala municipală, iar politica Primăriei, Consiliului local Slobozia privind activitatea culturală este o politică ce le aparține, dar și a unei părți a societății civile. Consiliul Județean are, însă, o politică de emancipare spirituală, culturală și vizează întreg județul. Vor fi spectacole de teatru, spectacole de operetă, spectacole de alt gen, eclectic…. Vrem ca, în toamna acestui an, deschiderea acestei săli să se facă cu trupe locale. Prețul biletelor vom încerca să îl subvenționăm”, a conchis Silvian Ciupercă.