comenzi la domiciliu cliseru.ro

DSVSA Ialomița: Comerțul ambulant cu păsări, suspendat pe o perioadă de 30 zile

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
10/05/2021 | Locale Ialomita

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, în Europa au fost diagnosticate în ultima lună numeroase focare de influență aviară înalt patogenă după cum urmează: Bulgaria (4 focare primare), Cehia (16 focare primare și un focar secundar),  Germania (10 focare primare și 65 focare secundara), Danemarca (1 focar), Franța (9 focare), Ungaria (1 focar), Lituania (37 focare), Polonia (155 focare primare 53 focare secundare), Slovacia (1 focar) și Suedia (1 focar).

În România  evoluează un focar de gripă aviară într-o exploatație comercială cu un efectiv de circa 200.000 de păsări din județul Mureș.

Conform Deciziei nr.1/07.05.2021 a Centrului Național de Combatere a Bolilor se suspendă organizarea și desfășurarea comerțului ambulant cu păsări, pe o perioadă de 30 zile, în toate localitățile de pe teritoriul României.

Suspendarea activităților comerciale cu pasări vii, pentru o perioadă de 30 zile, pe întreg teritoriul României (pui de o zi, pui zburați, păsări reformă) pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și alte activități de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației. Este permisă comercializarea doar de fermele  autorizate sanitar  veterinar,  de păsări a căror stare de sănătate este certificată.

Urmare a acestui fapt, D.S.V.S.A. Ialomița a procedat la identificarea, la nivelul județului Ialomița, a zonelor epidemiologice cu risc înalt pentru influența aviară înalt patogenă (HPAI).

În urma efectuării analizei de risc epidemiologic în direcția gripei aviare, localitățile Sinești, Cătrunești, Hagiești, Lilieci, Axintele, Jilavele, Slătioarele, Rovine, Reviga, Crunți, Mircea cel Bătrîn, Gheorghe Doja, Fundata, Amara, Slobozia, Valea Ciorii, Murgeanca, Bucșa, Făcăeni, Bordușani, Cegani, Stelnica, Maltezi, Fetești se încadrează în zona epidemiologică cu risc înalt HPAI.

Având în vedere confirmarea bolii  pe teritoriul României, în scopul prevenirii apariției unor focare pe teritoriul județului Ialomița, toți proprietarii de păsări au obligativitatea respectării următoarelor măsuri:

  • prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă și păsările domestice, în special rațe și gâște; astfel este interzis accesul păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;
  • separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;
  • interzicerea creșterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate;
  • hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice, evitându-se accesul păsărilor sălbatice, inclusiv al ,,speciilor punteˮ: vrăbii, ciori, porumbei, coțofene, etc.;
  • interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;
  • interzicerea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației);
  • prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și alte animale de companie;
  • asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul păsărilor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul păsărilor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
  • este strict interzisă intrarea în adăpostul păsărilor cu hainele de stradă;
  • se interzice regruparea păsărilor domestice și a altor păsări ținute în captivitate cu ocazia târgurilor, piețelor, expozițiilor sau a altor reuniuni;
  • se va acorda o atenție sporită asupra riscurilor introducerii și diseminării bolii de către vânători, care pot transmite virusul de la sălbatic la domestic prin păsări vânate și prelucrate în exploatațiile nonprofesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vânătoare;
  • orice modificare în statusul de sănătate al păsărilor (îmbolnăviri bruște, lipsa consumului de apă și furaj, mortalitate, etc.) va fi notificată în regim de urgență medicului veterinar de liberă practică concesionar și/sau D.S.V.S.A. Ialomița (telefon 0243232069);
  • cumpărarea de carne de pasăre, ouă şi produse din carne de pasăre se va face numai din magazinele autorizate.

D.S.V.S.A. Ialomița a transmis, în vederea informării corecte și imediate a tuturor proprietarilor de păsări, prin diferite mijloace de comunicare, către Consiliile Locale, măsurile care trebuie respectate, de către toți proprietarii de păsări.

Având în vedere că pe raza județului Ialomița sunt autorizate sanitar-veterinar un număr total de 24 exploatații comerciale de păsări (2 exploatații găini reproducție, 6 exploatații găini ouă consum și 16 exploatații pui carne), începând cu data de 10.05.2021, D.S.V.S.A. Ialomița va efectua controale tematice pentru verificarea modului de respectare, de către operatorii din sectorul alimentar, a condițiilor sanitare veterinare și de siguranța alimentelor referitoare la producerea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii de pasăre și a ouălor.

Permanent sunt monitorizate transporturile de păsări vii de curte și de ouă pentru incubație în sistemul TRACES, sosite în România în cadrul comerțului intracomunitar.

Comunicat de presă: DSVSA – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa