Drepturile salariaților concediați în urma unor sancțiuni disciplinare

Sanctionarea disciplinara se face potrivit unor reguli procedurale, care au ca scop de a asigura, pe de o parte, eficienta combaterii unor acte si comportamente daunatoare procesului muncii, iar, pe de alta parte, de a garanta stabilirea exacta a faptelor si a asigura dreptul la aparare al salariatului in cauza.

Textul art. 63 alin. (1) din Codul Muncii (CM) impune angajatorului obligatia de a efectua cercetarea disciplinara inainte de concedierea disciplinara a salariatului, obligatie din care rezulta dreptul salariatului sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa, sa ofere toate probele si motivatiile pe care le considera necesare. Pentru claritate, legiuitorul prevede expres dreptul salariatului la aparare la art. 251 alin. (4) din CM.

Cercetarea propriu-zisa debuteaza, in temeiul art. 251 alin. (2) din CM, cu convocarea in scris a salariatului, „precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii”. Un alt drept de care beneficiaza salariatul este dreptul de a fi asistat, la cererea sa, de un reprezentant al sindicatului al carui membru este. Cu toate acestea, in lipsa sindicatului sau a calitatii sale de membru al organizatiei sindicale, ar putea fi asistat de un alt salariat din unitate sau chiar de un avocat, asa cum este mentionat in textul alin. (4) al art. 251 din CM.

Accace mentioneaza ca neprezentarea salariatului la convocare, fara a avea un motiv obiectiv, da dreptul angajatorului de a dispune concedierea disciplinara fara efectuarea cercetarii disciplinare. Textul alin (3) al art. 251 poate fi interpretat atat in sensul garantarii dreptului angajatorului de a dispune concedierea fara efectuarea cercetarii disciplinare – in cazul in care salariatul nu da curs convocarii – cat si in sensul instituirii obligatiei salariatului de a motiva refuzul sau imposibilitatea de a se prezenta la convocarea pentru efectuarea cercetarii disciplinare.