Dragoș Soare, noul primar al municipiului Slobozia: Nu am venit la primărie să dau afară pesediștii care muncesc. Să fie foarte clar.
Este binecunoscut faptul că liberalul Dragoș Soare este noul primar al municipiului Slobozia. Acesta a obținut votul a 4.907 cetățeni, următorul clasat fiind social-democratul Alexandru Potor, cu 4.800 de voturi.
Vineri, 2 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Dragoș Soare a mulțumit cetățenilor pentru încrederea acordată, tuturor celor care au avut o campanie corectă, dar și echipei din PNL cu sprijinul căreia a reușit să câștige pentru prima dată Primăria Slobozia, susținând că „a fost o luptă extraordinară”, iar fiecare vot pe care l-a obținut „a fost muncit și meritat de toată echipa”.
„Mi-aș fi dorit să iasă lumea masiv la vot, mi-aș fi dorit să fiu un primar cu 6,7, 8, 10.000 de voturi în spate, dacă oamenii ar fi considerat că merit. Voi încerca să iau decizii oneste, echilibrate, așezate, voi încerca să aduc stabilitate Sloboziei, voi încerca să aduc bani în Slobozia, vom încerca să facem bani mai mulți la Slobozia, să optimizăm bugetul local, voi încerca să deschid primăria către oameni. (…) Primul meu consilier, anunțat deja, va fi un coleg din presă. (…) Primarul Sloboziei va avea 48 de consilieri, unul dintre posturile de consilieri va fi dat comunității și presei. Și am început cu doamna Ghinea, care este și parte a comunității și din presă. (…) A fost o campanie grea, o luptă la baionetă, pe care președintele și-a asumat-o (…)”, referindu-se în context și la demisia lui Gheorghe Tinel de la conducerea filialei, care urmare a înregistrării unui scor electoral în județ sub cel obținut la nivel național.
Ca urmare, Dragoș Soare preia interimar conducerea organizației PNL Ialomița, asigurându-i pe membri PNL de faptul că va încerca să asigure secretariatul filialei până la alegerea unei noi conduceri.
În cadrul conferinței s-a discutat și despre posibilitatea creării unei majorități în Consiliul Local Slobozia, printr-un „compromis politic”, în interesul comunității, în condițiile în care niciun partid nu a reușit să o aibă, din cele trei prezente, respectiv PSD, PNL și Pro România.
„Eu nu am venit la primărie nici să fac jocuri politice, nici să fac alianțe care să mă avantajeze (…), ci am venit să facem ce am promis în campanie. Vreau să facem curățenie în oraș, vreau să facem curățenie în primărie, vreau să aducem bani la Slobozia, vreau să dezvoltăm orașul. Și ai nevoie să faci compromisuri. (…) Noi va trebui să facem câteva scenarii foarte simple. Ce ne dorim pentru oraș? Toți în campanie electorală au spus că vrem străzi, vrem aia, vrem aia. Dacă cineva crede că eu nu voi ști să joc politic și pe imagine și că voi fi terfelit în Consiliul Local blocându-se proiecte pentru Slobozia, se înșală amarnic. O să mă facă să ajung la 60% în doi ani fără probleme. Credeți-mă pe cuvânt. Pentru că eu nu am câștigat alegerile neștiind cu ce se mănâncă politica. De-abia aștept. (…) Eu vreau echilibru în Consiliul Local. Înțeleg lupta politică, înțeleg anumite lucruri, dar cu limită. (…) Se va dori o coabitare, iar oamenii vor înțelege că trebuie să avem stabilitate pentru Slobozia, pentru că avem șapte ani de fonduri pentru România, iar dacă în primii ani nu vom începe să scriem proiecte nu mai avem nicio șansă să mai facem nimic în Slobozia. Dacă vor înțelege lucrul acesta, vor mai trăi politic. Dacă nu îl vor înțelege, o să am grijă ca peste patru ani (…) să nu-i mai cunoască lumea. Sau cum pe unii i-au huiduit, să-i huiduie în continuare. Pentru că eu nu sunt primarul PNL-ului. Eu sunt primarul Sloboziei”, a declarat noul primar.
Dragoș Soare a admis că pentru o coabitare cât mai bună a avut discuții cu ambele „tabere”, agreându-se direcția „în favoarea Sloboziei”.
„Eu știu să fac compromisul, dar nu voi face compromisuri care mă vor compromite pe mine ca om. (…) Eu vin cu câteva elemente pe care nu le negociez. Eu nu am ambiții care depășesc logica, să spun, corectă a lucrurilor. Am ambiția să facem treabă. Dacă Mocioniu acceptă că a înțesat primăria de oameni care nu muncesc și Slobozia nu se poate dezvolta din această cauză, pentru că are o scurgere de fonduri extraordinară în zona de personal… Mai mult decât atât, oameni care stau și fac politică în timpul serviciului. Eu sunt om politic, eu pot să fac politică. Hotărăște-te ce vrei să faci în viață. Vrei să fi funcționar public, faci administrație publică, vrei să fi om politic, faci un pas în afară și faci politică. Toată campania electorală a fost ținută de angajați din instituțiile publice. Este foarte gravă acuzația, dar am foarte multe dovezi. Poliția comunitară face politică, Urbanul face politică… Soare vrea să dea apa la Raja. Nu-l votați pe Soare că dă apa la Raja. Nu. Soare ține cu ai lui, cu Urbanul, și nu dă nimic. Pentru că nu este al lui Soare. (…) Astea au fost temele anti-Soare. Subterane. Că vine Soare și vă dă pe toți afară. Da. Pe toți cei care nu muncesc. Nu am venit la primărie să dau afară pesediștii care muncesc. Să fie foarte clar. Și de la Pro România la fel. Vor rămâne angajați și vor rămâne lângă mine în echipă. Și vă dau un exemplu, Vali Roșca (DADP). Vă asigur că va fi bine. Nu voi crea conflicte surde și voi construi în ideea e consolidare a Sloboziei. (…) Voi face și un audit financiar, economic și pe resurse umane. (…)”, a mai spus Dragoș Soare.
Liberalii și-l doresc ca viceprimar pe Gigi Manea, „că place cuiva sau nu”, iar administrator public pe Gabriel Olteniceanu.
Vom vedea, după ce primarul va depune jurământul și se va forma Consiliul Local, cât de bine s-a negociat și cine vor fi „ajutoarele” primarului.