Drăghici Marian, candidatul la funcţia de primar al comunei Moviliţa, a fost arestat preventiv

Candidatul liberal la funcția de primar al comunei Movilița, Drăghici Marian, reținut în dimineața zilei de duminică, 10 iunie, pentru dare de mită electorală, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Candidatul s-a deplasat, în seara de sâmbătă, 9 iunie, într-o zonă mărginaşă a comunei, unde a propus mai multor persoane să îl voteze, urmând ca în schimb să primească fiecare suma de 50 lei.

Astfel au fost identificate şi audiate 6 persoane care au declarat că au înmânat candidatului la primărie actele de identitate, unul dintre aceştia, persoană de legătură, primind suma de 150 lei, urmând ca în ziua alegerilor, înainte de a merge la vot, să le înapoieze actele de identitate pentru a-l vota, urmând a le oferi încă 150 de lei.

De asemenea, au mai fost identificate alte două persoane cu privire la care s-a stabilit că au primit de la acelaşi candidat suma de 100 lei în schimbul votului. Cu privire la ceilalţi doi învinuiţi, cercetarea continuă cu aceştia în stare de libertate.

La Movilița, actualul primar Petre Petre, din partea API, a mai obținut un mandat în fruntea comunei, candidatul liberal arestat clasându-se pe locul doi.