Două școli din Ialomița, câștigătoare a certificatului „Școala Europeană”
Ministrul interimar al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Liviu Marian Pop, a acordat, joi, într-o ceremonie desfășurată la Palatul Parlamentului, certificatul „Școala europeană” celor 61 de unități de învățământ preuniversitar, câștigătoare la ediția a IX-a a acestei competiții naționale. Printre câștigătoare s-au numărat și două unități de învățământ din județul Ialomița, Școala cu cls. I-VIII nr. 3 Slobozia și Grupul Școlar de Industrie Alimentară Fetești.
Aceste școli câștigă pentru prima oară acest titlu. Odată obținut, certificatul „Școala europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Competiția se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar care au fost implicate și în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.
Competiția a constat în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectulelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.