Două persoane au decedat la Urziceni, în urma unui scandal
Update (09.02.2024): Având în vedere cazul din județul Ialomița, Centrul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Conducerea Poliției Române a dispus ca, în cadrul anchetei derulate, să acorde sprijin specialiști din cadrul IGPR, respectiv- Direcția de Investigații Criminale, Direcția Arme Explozivi și Substanțe periculoase și Direcția de Ordine Publică.
De asemenea, la acest moment, sunt instituite filtre, în județul Ialomița, precum și în județele limitrofe/Capitală, în care sunt angrenați polițiști din cadrul unităților teritoriale, precum și luptători din cadrul SIAS-IGPR.
Facem precizarea că, activitățile de cercetare sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
La data de 08 februarie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane, în municipiului Urziceni.
La fața locului au fost trimise mai multe echipe operative de ordine publică, rutieră și investigații criminale, conflictul fiind aplanat în cel mai scurt timp.
Au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care 5 au ajuns la unități medicale din muncipiile Urziceni și București pentru îngrijiri medicale.
2 persoane dintre cele ajunse la spital au decedat.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și stabilirii situației de fapt.