Dosare penale pentru combaterea contrabandei
În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești și Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pun în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară în județul Ilfov.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare și contrabandă.
În cadrul dosarelor penale constituite s-au desfășurat activități de investigare şi cercetare, în urma cărora a reieșit că trei persoane achiziționau din Turcia produse contrafăcute în cantități mari (obiecte de îmbrăcăminte, parfumuri și bijuterii), pe care le comercializau pe raza județului Ialomița, unor persoane fizice ori juridice, fără a putea prezenta certificate de conformitate cu originalul, prezentând indicii de contrafacere din cauza modului de prezentare, ambalare și etichetare.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.