Doi morți și doi răniți într-un accident rutier în apropiere de Coșereni

Poliţia a fost sesizată ieri, 14 mai, în jurul orei 15:00, cu privire la faptul că în afara comunei Coşereni s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.

Din primele verificări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că în timp ce un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Bucureşti, conducea un autoturism din direcţia Urziceni către Bucureşti, în afara localităţii Coşereni, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în impact cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 33 de ani, din judeţul Buzău.

Urmare a producerii accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 50 de ani şi a pasagerei acestuia, o femeie de 45 de ani, din municipiul Bucureşti, precum şi vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto şi a pasagerului acestuia, un bărbat de 54 de ani, din judeţul Buzău.

Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.