Direcția Generală Antifraudă Fiscală transmite „scrisori de informare/notificare – închiriere spații de cazare în regim hotelier”
În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Direcția Generala Antifraudă Fiscala transmite, atât prin SPV cât și prin poștă, persoanelor fizice, care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, o ”Scrisoare de informare/notificare – închiriere spații cazare regim hotelier”.
Menționăm că au obligația depunerii formularul 212 ”Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” și contribuabilii persoane fizice care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, indiferent de numărul de locuințe în care sunt situate acestea, și care se subscriu art. 83 alin. (3) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, respectiv ”închirierea în scop turistic de către proprietari a camerelor situate în locuințele proprietate personală, altele decât cele care constituie structuri de primire turistică, potrivit legislației specifice, reprezintă oferirea posibilității de ședere pentru o perioadă de minimum 24 de ore și maximum 30 de zile într-un an calendaristic oricărei persoane care călătorește în scop turistic în afara mediului său obișnuit de viață”.
Agenția Națională de Administrare Fiscală oferă contribuabililor asistență în domeniul fiscal în scopul de a asigura conformarea fiscală voluntară.
În vederea îndeplinirii obligațiilor fiscale, vă invităm să consultați informațiile disponibile pe portalul www.anaf.ro, secțiunea „Asistență contribuabili” subsecțiunea „Servicii oferite contribuabililor” rubrica „Ghiduri curente și materiale informative”.
Pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale în mod corespunzător, aveți posibilitatea de a beneficia de serviciul de asistență contribuabili la sediul unităților fiscale sau prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60.