Din 2.000 de amenzi aplicate de jandarmi în anul 2011, doar 17 au fost plătite

Marți, 31 ianuarie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița și-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul activității pe anul 2011, un an în care, potrivit purtătorului de cuvânt al I.J.J. Ialomița, maior Alexandru Constantinescu, numărul misiunilor executate a crescut comparativ cu 2010, pe toate segmentele.
În perioada de analiză, efectivele I.J.J. Ialomiţa au aplicat 2.643 sancţiuni contravenţionale, din care 620 au fost avertismente scrise (23,4%). Procentual, numărul de constatări a cunoscut o creştere semnificativă faţă de anul 2010 (86%), când au fost aplicate 1.489 sancţiuni contravenţionale.
„În continuare sunt predominante faptele de consum de băuturi alcoolice în locuri publice, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, ameninţarea cu acte de violenţă şi provocarea de scandal. Din punct de vedere al locurilor de săvârşire a contravenţiilor, se poate menţiona că majoritatea au fost cele stradale, în mediul urban. În ceea ce priveşte vârsta contravenienţilor şi genul de fapte comise, se evidenţiază grupa între 20-30 ani”, a afirmat Alexandru Constantinescu.
O problemă care se reliefează tot mai accentuat este cea legată de achitarea amenzilor. Din totalul de 2.023 amenzi aplicate, au fost achitate doar 17, reprezentând 0,9%.
Pe lângă celelalte activităţi desfăşurate în perioada supusă analizei, efectivele I.J.J. Ialomiţa au primit spre executare 319 mandate de aducere de la Instanţe de Judecată şi de la Parchete, cu 17% mai puţin decât în cursul anului 2010. Dintre acestea, 171 au fost executate cu prezentarea persoanei, iar celelalte 148 au fost executate cu neprezentarea persoanei, întocmindu-se în toate cazurile procese verbale de executare.
Faptele de natură penală constatate independent au fost reduse ca număr, dar nu de mai mică importanţă în ceea ce priveşte pericolul social al faptelor, urmările produse sau valoarea prejudiciilor cauzate. Ca o particularitate, în această perioadă se poate menţiona diversitatea pe genuri de fapte, trecând de la furturi, comerţ ilicit, distrugeri, loviri sau alte violenţe, prostituţie, port de arme albe, mergând până la infracţiuni la regimul silvic, manifestări sportive sau drepturi de autor.
Din punct de vedere al pericolului social se pot aminti mai multe fapte de natură penală, dintre acestea cele mai semnificative fiind furturile, în urma cărora autorii au sustras bunuri (1.360 metri cablu din cupru folosit la instalaţiile C.F.R., conductori de la mai multe instalaţii folosite pentru forat etc.), prejudiciile cauzate în fiecare caz în parte fiind semnificative – peste 10.000 lei, fapte ce au fost soluţionate de către organele competente cu trimiterea în judecată a învinuiţilor.
Numărul faptelor de natură penală constatate pe timpul misiunilor în sistem integrat este superior celui înregistrat la finalul anului 2010, înregistrându-se o creştere de 18,5 %, de la 375 în anul 2010 la 460 infracţiuni în anul 2011. Preponderente au fost faptele îndreptate contra patrimoniului (cu predilecţie furturi), care au reprezentat 46 % din total.
Inspectorul şef al I.J.J. Ialomiţa, colonel Nicolae Parepa, spunea că această creştere a numărului misiunilor dar şi a contravenţiilor aplicate nu denotă faptul că cetăţeanul ialomiţean s-a înrăit, sau acolo unde cifrele au scăzut nu înseamnă că jandarmii nu au acţionat la timp.
„Să nu se facă anumite speculaţii legate de eficienţa noastră, dar nici în ceea ce priveşte calitatea cetăţeanului ialomiţean. Diversitatea acţiunilor noastre, dat fiind experienţa profesională a ultimilor ani, ne-am planificat-o şi organizat-o astfel încât să mergem şi pe alte segmente şi zone pe care le consideram de interes mai slab şi unde am putut să descoperim lucruri noi. Asta denotă o bună colaborare cu societatea civilă, pentru că tot ceea ce a însemnat apeluri pe 112 a fost un plus de atenţie şi un răspuns din partea noastră cu fermitate şi profesionalim. Interesul este ca noi să funcţionăm aşa cum trebuie în interesul cetăţeanului”, a adăugat inspectorul şef.
În anul 2011, schema de personal a fost redimensionată, cu aproximativ 50 de persoane, care, din diverse motive, au părăsit sistemul. Pe lângă reducerile de personal, o parte dintre ei au trecut în rezervă la limită de vârstă, alţii din motive medicale sau chiar demisii.
Începând de luni, 30 ianuarie, Inspectoratul de Jandarmi are în stagiu şi trei elevi-jandarmi, doi bărbaţi şi o femeie, care vor face practică aici timp de o lună.
„Am o mare bucurie că avem în practică şi o jandarmeriţă. Am asigurat-o încă de la sosire că va primi tot sprijinul nostru, că vom fi suficient de atenţi în ceea ce priveşte pregătirea tuturor, iar atunci când vor fi absolvenţi ai Academiei Al. I. Cuza, să tragă către noi şi să dorească să lucreze la noi în judeţ”, spunea Nicolae Parepa.

[box color=”blue”]Mihaela Georgiana Stan are 20 de ani şi este anul I la Arma Jandarmi. Ea spunea că a ales această armă pentru că îi plac ordinea şi liniştea publică, să fie în folosul comunităţii, agreând sistemul militarizat.
[/box]

În ceea ce priveşte restanţele la norma de hrană şi echipament, jandarmii susţin că au primit în totalitate diferenţa de la norma de hrană, iar în trimestrul II al anului 2012 va fi primit şi un procent din norma de echipare.