comenzi la domiciliu cliseru.ro

Dezbatere regională, organizată de USR PLUS Ialomița, la Amara, înaintea Congresului partidului

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
27/09/2021 | Politica

Sâmbătă, 24 septembrie, în orașul Amara, reprezentanții USRPLUS din sud-estul țării au susținut o dezbatere regională cu o parte a membrilor acestei formațiuni, dezbatere care precede alegerile interne pentru stabilirea conducerii la nivel național a partidului.

Usr Plus Ialomita

Cei doi candidați rămași în cursa pentru președinția partidului sunt Dan Barna și Dacian Cioloș. În primul tur au existat trei candidați, respectiv Dacian Cioloș, Dan Barna și Irineu Darău, Dacian Cioloș obținând cele mai multe voturi. Turul doi al alegerilor a început sâmbătă seara și se va încheia înainte de Congresul partidului, care va avea loc pe 2-3 octombrie.

Așadar, cele trei echipe înscrise în cursa pentru Biroul Național USRPLUS, dintre care una, cea care l-a susținut pe Irineu Darău, nu are clarificat încă pe cine susține în turul al doilea la președinție, s-au aflat față în față, în cadrul unui eveniment organizat de filiala USRPLUS Ialomița, pe parcursul căruia au fost prezentate și dezbătute ideile aflate în programul fiecărei echipe. Fiecare „tabără” și-a prezentat argumentele necesare luării unei decizii cât mai bune pentru viitorul partidului.

„Filiala USR PLUS Ialomița a organizat un eveniment regional prin care în fața noastră se află azi cele trei echipe ce candidează pentru Biroul Național USRPLUS.  Această dezbatere este despre noi, despre fiecare membru și responsabilitatea pe care liderii pe care îi desemnăm o au în fața noastră, prin politicile și direcțiile asumate astăzi. Ideile și dezbaterile sunt parte constructivă a dezvoltării interne și externe a USRPLUS”, au precizat reprezentanții USR PLUS Ialomița.

În cadrul unei conferințe de presă, susținută de câțiva reprezentanți ai partidului care candidează pentru un loc în Biroul Național, s-au discutat mai multe subiecte, printre acestea aflându-se campania internă pentru alegerea președintelui formațiunii, despre Congres și modalitatea în care se votează, despre decizia ieșirii de la guvernare, dar și despre campania de vaccinare.

„La nivel de alegerea președintelui, votul îl dau membrii. Eu, în calitate de președinte, am încercat să fiu imparțial, nu a existat nicio ieșire publică în care să-mi manifest susținerea față de vreunul dintre cei doi candidați. În plan personal am un vot, pe care o să mi-l exprim, dar aceasta este o chestiune la nivel de membru. La nivel de conducere a organizației am încercat să păstrez un ton absolut imparțial, pentru că este decizia fiecărui membru pe cine alege. În partea cealaltă, la alegerile Biroului Național, Ialomița va avea șase delegați, care vor vota conform credinței lor, de aceea am organizat această dezbatere. Dezbaterea de azi nu a fost pentru conducerea USR PLUS, a fost pentru ca delegații din toată țara să asculte candidații și să-și formeze o opinie. Noi, USR PLUS, cred că ne deosebim de celalte partide cel mai mult prin oameni, prin membrii noștri, și prin faptul că această democrație internă pe care noi o promovăm la televizor chiar este reală. O să vă fie greu să identificați vreun membru sau vreun delegat care să fie constrâns în vreun fel de conducerea județeană să voteze într-o anumită direcție. Ar fi și greu, pentru că este secret”, a declarat Octavian Săvoiu, președintele USR PLUS Ialomița.

În schimb, Cristian Ghinea și-a manifestat deschis susținerea pentru Dan Barna, subliniind, printre altele, faptul că acesta „are nas de om politic cu viziune”.

„Îl susțin pe Dan Barna pentru că este liderul care a dus partidul în toate campaniile interne – Fără Penali, campaniile locale, parlamentare, prezidențiale -, a arătat că are nas de om politic cu viziune și a spus că vrea să fie un partid mare. Dan Barna a condus partidul și spre fuziunea cu PLUS și cred că ar trebui să continuăm pe acest drum”, a precizat Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Alexandru Dimitriu, un susținător al lui Dacian Cioloș, spunea că alegerea sa va fi între „bine și mai bine”, pentru a depăși pragul de 16 – 17% al partidului.

„Îl susțin pe Dacian Cioloș pentru că a fost persoana care m-a inspirat să ies din zona de confort privată, să las toată cariera în spate și să intru în politică, Asta nu înseamnă că nu avem în politică oameni excepționali și oricine ar fi președinte ar face o treabă minunată. Noi suntem într-un setup foarte plăcut. Avem de ales între bine și mai bine, iar eu cred că mai bine este Dacian Cioloș, pentru că are această anvergură care să ne permită să depășim pragul acesta de 16 – 17% și să ne lansăm spre 30%, astfel încât, în 2024, să fim principala forță politică din România. (…) Repet, din fericire, avem de ales între bine și mai bine și este o chestiune subiectivă. Poate greșesc, dar este opțiunea mea”, și-a explicat opțiunea Alexandru Dimitriu, fost secretar de stat la Ministerul Justiției.

Precizam anterior faptul că pentru președinția partidului  a mai existat un candidat, și anume senatorul Irineu Darău, care a pierdut însă alegerile în primul tur. Susținătorii săi, peste 3.000, vor încerca să aleagă „după conștiința proprie”, între Dacian Cioloș și Dan Barna.

„Noi l-am sprijinit în primul tur pe senatorul Irineu Darău. Am considerat că o a treia cale, o cale de echilibru, care nu este neapărat bazată pe falia dintre ex-USR și ex-PLUS și pe care o dorim, cu toții de altfel, cât mai repede trecută, era opțiunea corectă. Acum, în turul al II-lea, Irineu a spus foarte clar că nu susține în mod particular pe niciunul dintre cei doi candidați rămași în cursa pentru președinția partidului, iar îndemnul lui de vot a fost fiecare după conștiința proprie, adresate evident susținătorilor lui,  celor peste 3.000 de colegi care l-au votat”, a declarat deputatul Mihai Polițeanu.

La conferința de presă a participat și primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, care a precizat că partidul are nevoie de schimbări și că „în următoarea rundă” va susține candidatul care va avea curaj și va putea face acele schimbări de care partidul are nevoie.

„Profităm de acest context al alegerilor interne ca să vorbim despre acele lucruri de care partidul are nevoie. Considerăm că avem nevoie de curaj în felul în care ne propunem obiectivele pentru 2024, avem nevoie de curaj să acceptăm mesajul transmis de electorat în mai multe rânduri și care a fost sub așteptările noastre și considerăm că, pentru a ajunge din nou în prim planul speranțelor și al opțiunilor electorale, care să ne permită să ajungem principala forță de guvernare în 2024, avem nevoie de schimbări și vom susține în următoarea rundă candidatul care ne convinge că va putea duce acele schimbări la îndeplinire”, a precizat Allen Coliban, edilul Brașovului.

În cadrul conferinței s-a discutat și despre refacerea Coaliției și reîntoarcerea la guvernare alături de PNL, imposibilă în opinia USR PLUS, atât timp cât este premier Florin Câțu, despre campania de vaccinare și „minciunile” premierului Florin Câțu privitoare la reprezentanții USR PLUS de la nivelul Ministerului Sănătății, dar și despre alte subiecte.

Ieșirea de la guvernare a USR PLUS a fost catalogată drept un gest de maxim curaj, chiar dacă au fost făcuți „piftie” de către presă.

Pentru alegerea conducerii USR PLUS și a membrilor Biroului Național, sistemul de vot este diferit comparativ cu al altor formațiuni politice, membrii putând vota în sistem hibrid, atât electronic, cât și fizic, iar referitor la Biroul Permanent aceștia pot vota atât o listă a unei echipe înscrise în cursă pentru a face parte din acest for, cât și persoane de pe liste diferite.

La conferință au mai participat și deputații Cătălin Teniță și Cristian Seidler.

 

Articole recente:
🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️