Degrevarea instanțelor judecătorești – o nevoie vitală a României
Deputatul PSD Marian Neacșu, Liderul Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților, salută adoptarea propunerii legislative privind degrevarea instanțelor judecătorești, având în vedere recomandarea cuprinsă în Raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.
În acest sens, deputatul PSD a afirmat că: ”Fiind aflat într-un proces de transformare profundă, sistemul de justiție din România are nevoie de acte normative care să permită continuarea reformei Înaltei Curți de Casație si Justiție. Numărul mare de dosare și complexitatea lor, unde numai în ședințele de recurs ale Secției Penale se înregistrează 60-70 de dosare, unele cu peste 100 de volume, face ca actul de justiție să sufere, iar standardele procesuale să nu mai poată fi integrate în mod corect, în interesul cetățeanului. Este nevoie de reducerea competenței Înaltei Curți cu privire la cererile de strămutare și totodată eliminarea unor anumite motive de casare la recurs”.
„Un important punct al proiectului se referă la stabilirea competenței teritoriale cu privire la soluționarea plângerilor contravenționale, având ca obiect plata rovinietei, soluționare care duce la aglomerarea nejustificată a unor instanțe, în a căror circumscripție teritorială se află camerele care supraveghează traficul rutier. Era necesară o echilibrare la nivel național în acest sens. Astfel, practic, cetățenii vor putea depune plângerea însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției chiar la instanța pe raza căreia domiciliază.”
De asemenea, Liderul Grupului Parlamentar PSD a mai spus că, în calitate de inițiator al acestei propuneri legislative, își exprimă satisfacția pentru modul profesionist și rapid cu care a lucrat Camera Deputaților.
„Colegii mei au lucrat extrem de eficient și rezultatul este reprezentat de această lege ale cărei beneficii se vor vedea în scurt timp. Avem nevoie și în justiție, ca și în toate celelalte domenii, de transparență, rapiditate și eficiență. Este salutar faptul că în sfârsit putem face lucruri bune pentru cetățeni, deci să lucrăm total diferit ca până acum, când singura politica era reprezentată de interesul unei anumite clientele”.