Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale Ialomița

Ziarul Obiectiv Ialomita
  • OBIECTIV IALOMIȚA
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment
comenzi la domiciliu cliseru.ro

De ce merită să faci voluntariat

Publicat de Obiectiv Ialomita
25/05/2015 | Locale Ialomita
comenzi la domiciliu cliseru.ro

Miercuri, 13 mai, Protopopiatul Slobozia a fost gazda evenimentului cu tema „Valoarea voluntariatului – de ce merită să faci voluntariat”, eveniment desfășurat la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.

Această manifestare face parte din săptămâna națională a voluntariatului și își propune să promoveze și să recunoască meritele tuturor voluntarilor implicați în proiectele sociale derulate atât de Protopopiatul Slobozia cât și de Asociația „Din inimă pentru aproapele”.

Evenimentul a debutat cu cuvântul părintelui protopop Cristian Ștefan Munteanu, care a subliniat faptul că „omul creștin este voluntar prin definiție”, iar „sprijinul la nevoie, fapta bună, este răsplătită mereu, în principal cu mulțumirea sufletului”.

Pentru că „singur poți doar să cazi, iar ca să te ridici ai nevoie de ceilalți”, voluntariatul colectiv poate fi mult mai eficient. Implicarea unui voluntar în activități caritabile îl poate întări pe acesta în lupta cu propria viață, cu propriile neajunsuri, iar faptul că dă o mână de ajutor îl va face să fie neprețuit, prin dragostea sa de semeni.

„Filantropia, dragostea de semeni, se materializează prin susținerea activităților de voluntariat și prin participarea directă la ele. În măsura în care ne iubim semenii înțelegem și măreția ființei umane. Ne prețuim pe noi înșine și pe creatorul nostru. Aceasta este slujirea voluntarului, prin binele pe care îl pregătește”, spunea părintele protopop Cristian Ștefan Munteanu.

Implicarea voluntarilor în diverse proiecte a fost reflectată de către părintele Dumitru Drăghici, președintele Asociației „Din inimă pentru aproapele”, de către asistentul social Anastasia Pătrașcu, prin prezentarea activității sociale a Protopopiatului Slobozia, și de tinerii voluntari ai Parohiei Amara I, coordonați de părintele Emilian Petre.

Doamna profesor Angela Bojoga, coordonator voluntari, a prezentat pe scurt Legea 78/2014, Legea Voluntariatului, care legiferează participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ (fără a obţine beneficii economice).

La eveniment a participat și primarul municipiului Slobozia, Alexandru Stoica, Adrian Ionescu, secretarul județului Ialomița, reprezentanți ai instituțiilor și unităților școlare partenere, reprezentanți ai mass-media, preoți, cadre didactice și voluntari care au apreciat evenimentul ca fiind necesar, deschis şi eficient, îndemnându-i totodată pe tinerii prezenți să se implice în activitățile de voluntariat. În finalul acțiunii, Grupul de copii de la Secția Gimnazială nr. 5 din Slobozia Nouă, coordonat de doamna Fănica Damian, a susținut un moment artistic.

Distribuie
Asociația Din inimă pentru aproapeleProtopopiatul Sloboziavoluntarivoluntariat

Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari

Articole recente:

Actiuni Prevenire Consum Droguri La Festivalul Trofeul Tineretii Amara

Activități de prevenire a consumului de droguri la Festivalul Trofeul Tinereții Amara

🟠 Obiectiv Ialomita | 14.08.2022 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Raja Sa Constanta

Programul casieriilor RAJA de Sfânta Maria!

🟠 Obiectiv Ialomita | 10.08.2022 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Accident Ghimpati

Accident rutier la Ghimpați, între un autoturism și un atelaj hipo

🟠 Obiectiv Ialomita | 10.08.2022 | Infotrafic
➡️ Citeşte
Clubul De Vara Foto 10

Atelier de împletit metanii în cadrul proiectului „Clubul de vară”

🟠 Obiectiv Ialomita | 09.08.2022 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Jandarmeria

Jandarmeria Ialomița angajează ofițeri din sursă externă

🟠 Obiectiv Ialomita | 08.08.2022 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte
Proiecte Investitii Judetul Ialomita Prin Programul Anghel Saligny

Ialomița: 80 de proiecte de investiții (din 103 de solicitări) primesc finanțare prin programul ”Anghel Saligny”

🟠 Obiectiv Ialomita | 05.08.2022 | Locale Ialomita
➡️ Citeşte

🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Locuri de muncă Ialomița.
AJOFM Ialomița. Vezi detalii
Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna AUGUST 2022
Reclama Piese Camioane
Reclama Personalizari
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact

Detalii Trafic obiectiv.net

Facebook Instagram Twitter Youtube
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2021 | obiectiv.net