De 1 Iunie, porţile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa s-au deschis pentru copii

Ieri, 01 iunie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, elevii, însoţiţi de cadrele didactice, au vizitat sediul inspectoratului, unde le-au fost prezentate autospecialele de poliţie, tehnica de intervenţie şi armele poliţiştilor.

Poliţiştii le-au prezentat micilor musafiri laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetărilor la faţa locului, iar polițiștii rutieri le-au prezentat autospecialele din dotare, aparatura radar, precum şi modul de funcţionare a staţiilor de emisie-recepţie, a aparatelor alcooltest şi a semnalelor acustice şi luminoase.

La Centrul Operaţional de primire a apelurilor de urgenţă 112, poliţiştii le-au explicat copiilor cum să utilizeze apelurile telefonice către poliţie şi că trebuie să conştientizeze faptul că apelul 112 se foloseşte doar în cazuri de urgenţă.

Expoziţia de arme, muniţii şi materiale pirotehnice, prezentată de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a fost următorul punct de oprire şi a reuşit să-i antreneze pe vizitatori într-un dialog efervescent despre „puşti cu lunetă, mitraliere, pistoale şi artificii”.

Încântarea şcolarilor a atins apogeul când luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale le-au prezentat componentele echipamentului și armamentul din dotare.

comunicat de presă IPJ Ialomița