Organizația Județeană Ialomiţa a Partidului Național Liberal a susținut, miercuri, o conferință de presă. O noutate, am putea spune, după o lungă perioadă de absență,...
Directorul de proiect este renumitul profesor universitar doctor în bacteriologie-virusologie, imunologie-vaccinologie, feteşteanul Constantin Ştirbu, iar „the man behind the music” este doctorul Geronimo Brănescu. Totul...
Oameni câtă frunză și iarbă. Parlamentari, primari din mai multe localități, șefi sau angajați din administrația publică locală (Slobozia și Amara) și județeană, constructori, arhitecți,...
Gârbovi, Urziceni, Grindu, Maia, Coșereni, Fetești Gară, Mihail Kogălniceanu (Chirana), Slobozia (Cuza Vodă și zona MB), Țăndărei sunt doar câteva dintre localitățile unde în numai...
Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Marian Nedelcu, în prezent inspector...
Agentul de poliţie Marius Stelu David, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa – Postul de Poliţie Sineşti a fost condamnat la 6 luni...
Un număr de 65 de persoane private de libertate au început, luni, 12 septembrie, noul an şcolar. Cursurile de instruire şcolară de învăţământ primar –...
Profitând de prezența secretarilor unităților administrativ-teritoriale din județ la o ședință de instruire, reprezentanții „Let´s do it, România!” au avut ocazia, marți, 13 septembrie, să-și...
Pe fondul ultimelor discuţii legate de comasarea alegerilor locale cu cele generale, parlamentarul ialomiţean Tinel Gheorghe, deputat pe Colegiul nr. 4 Urziceni, a ţinut să...
Numărul estimat de participanți în județul Ialomița va fi de 1.100 de recenzori, 149 de recenzori șefi, 5 șefi de circumscripție, 66 de coordonatori și...