Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita
Știri locale din județul Ialomița
Data curentă: 13 ianuarie 2026
  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Dan Barna (USR PLUS): „Ialomița este unul dintre județele cu cea mai îmbătrânită populație”

Publicat de Obiectiv Ialomita
2 septembrie 2019, 8:48 PM

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la președinția României, a fost prezent duminică, 1 septembrie, în Slobozia, în cadrul campaniei de strângere de semnături necesare în vederea depunerii candidaturii. Acesta face un turneu prin țară, pentru a se face cunoscut, pentru a sta de vorbă cu oamenii și a afla problemele lor. Duminică a fost întâi la Călărași, apoi la Slobozia.

Usr Plus Ialomita 05
Usr Plus Ialomita 05
Usr Plus Ialomita 06
Usr Plus Ialomita 06
Usr Plus Conferinta Slobozia 09 (2)
Usr Plus Conferinta Slobozia 09 (2)
Usr Plus Conferinta Slobozia 09 (1)
Usr Plus Conferinta Slobozia 09 (1)
Usr Plus Ialomita 01
Usr Plus Ialomita 01
Usr Plus Ialomita 02
Usr Plus Ialomita 02
Usr Plus Ialomita 03
Usr Plus Ialomita 03
Usr Plus Ialomita 04
Usr Plus Ialomita 04

În cadrul unei conferințe de presă, Dan Barna a menționat faptul că nu este străin de Slobozia și de județul Ialomița, având ceva legături în zonă de dinainte de a fi politician, adică de acum vreo trei ani, după cum declara.

Potrivit acestuia, a contribuit la instruirea unor funcționari publici pentru a lucra pe proiecte europene, fiind un lucru cu care se mândrește.

Dan Barna
Dan Barna

„Mulți dintre oamenii cu care am stat de vorbă mi-au spus că își doresc schimbarea, mulți dintre ei mi-au spus, și o confirmă și statisticile, că Ialomița este unul dintre județele cu cea mai îmbătrânită populație, pentru că, deși în mod poate surprinzător, migrația externă este destul de redusă comparativ cu celelalte județe, migrația internă este una dintre cele mai mari din țară. Practic, pare că majoritatea tinerilor de aici din Ialomița, din Slobozia, imediat ce termină studiile pleacă spre marile orașe din țară, unii dintre ei, evident, pleacă și în străinătate. Ori candidatura mea și ceea ce îmi propun, ceea ce își propune Alianța USR PLUS, este să transformăm România și să schimbăm România într-o țară în care suntem mândri să trăim, în care vrem să trăim, în care să ne putem găsi fericirea (…)”, spunea Dan Barna.

Dan Barna s-a arătat încrezător că Alianța va strânge semnăturile necesare candidaturii sale, dar și că la alegerile locale vor avea primari și consilieri locali care vor „aduce un mesaj de împrospătare și schimbare a clasei politice”.

Candidatul USR PLUS a respins posibilitatea „preluării” unor primari în funcție de la alte partide, care au șanse foarte mari de a mai obține un mandat, lăsând însă loc „independenților integri” de a fi alături de Alianță. Cu mici excepții, spunea Barna, pot exista derogări de la regulile Alianței, acelea de a nu primi sub nici o formă persoane din conducerea altor partide sau chiar membri simpli, decât după doi ani de „dezintoxicare”.

Dan Barna și-ar dori un tur 2 la alegeriile prezidențiale între el și candidatul PNL, actualul președinte, Klaus Iohannis, iar dacă s-ar întâmpla ar transmite „un mesaj de însănătoșire pentru România”, chiar dacă sondajele actuale îl poziționează cu cel mult 17%.

Întrebat fiind dacă devine președintele României care ar fi primul lucru pe care l-ar face, dar îi este teamă de pe acum că nu va reuși pe deplin să îl îndeplinească, Dan Barna susținea că își dorește să găsească niște consilieri valoroși, cu experiență în domeniile critice de care România are nevoie, respectiv educație, sănătate, infrastructură, dar și pe justiție.

„Cred foarte mult că dacă folosești oameni competenți, dacă folosești resurse de performanță, poți să faci lucrurile de care e nevoie și care sunt așteptate de la tine” a mai spus Barna.

Menționăm faptul că din echipa care îl susținea pe Dan Barna se afla și un băiat în scaun cu rotile. Acesta a fost „plimbat” prin oraș chiar de candidatul la prezidențiale, însă când a ajuns la conferință acesta nu a putut participa, deoarece locul unde era susținută nu era prevăzut cu rampă.

„Băiatul în scaun cu rotile este un coleg din USR, vicepreședinte la Ilfov, face parte din echipa de campanie, face parte din echipa cu care candidez intern la președinția USR, este alături de noi, este un lucru firesc”, a conchis Barna, chiar dacă unii jurnaliști s-au arătat revoltați, considerând că „este o strategie ieftină” de a atrage simpatia oamenilor.

Alianța USR – PLUS Ialomița are ca target strângerea a cel puțin 2.500 de semnături.

alegeri prezidentiale 2019 | conferinta presa | dan barna | ialomita | slobozia | usr-plus

Știri recente:

Prețurile medii ale produselor agricole, valabile în anul 2026
Un autoturism care figura ca fiind furat din Italia a fost găsit de polițiștii ialomițeni
Titlurile de stat Tezaur vor continua și în perioada 12 ianuarie – 6 februarie 2026, cu dobânzi de până la 7,40%
Ialomița: Bărbat arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, distrugere și tentativă la tâlhărie calificată
AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională subvenționate
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna IANUARIE 2026

Agrichim

Diami

Reclama Piese Camioane

ziare.org   ziare & stiri

Telefonul Varstnicului

  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2026 | obiectiv.net