Cristian Preda (PMP): „Ne batem pentru locul doi, după PSD, la nivelul țării. Asta este ținta noastră”
Cristian Preda, candidatul aflat în fruntea listei PMP la alegerile europarlamentare, a fost prezent, luni, 12 mai, în județul Ialomița, mai precis în Urziceni, Slobozia, Amara și Fetești.
Fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, alături de echipa de campanie, au început vizita în municipiul Urziceni, la o fabrică de confecții administrată de un cipriot, care asigură locurile de muncă și, implicit, salariile a peste 400 de oameni din zonă. Totodată, echipa de campanie a mers prin piețele și parcurile din Urziceni pentru a sta de vorbă cu oamenii, întâlnindu-se, întâmplător sau nu, chiar și cu primarul Constantin Sava.
„Am abordat principala preocupare a cetățenilor români, nu numai a celor din Ialomița, și anume locurile de muncă. Am luat la cunoștință direct de la cei interesați cât de dificilă este situația, inclusiv în cazul celor care au locuri de muncă și sunt profund nemulțumiți de taxele și impozitele care apasă pe patroni, ceea ce înseamnă că nici nu pot fi create locuri de muncă suplimentare, nici nu pot fi mărite salariile celor care au fericirea de a avea un loc de muncă, fiindcă sunt alții care nu au nici măcar asta. Foarte multă lume, însă, și aici și în alte părți, este plătită cu salariul minim. Sunt situații și situații”, a declarat Cristian Preda în cadrul unei conferințe de presă susținute la noul sediu al PMP din Slobozia.
Campania electorală nu este deloc una ușoară în condițiile în care oamenii și-au pierdut încrederea în politicieni. Cristian Preda spunea că, în astfel de situații, atât PMP cât și celelalte partide au datoria să răspundă oamenilor vizavi de obiecțiile pe care le aduc, să le explice și să răspundă așteptărilor.
Cristian Preda a mai vorbit despre filozofia Partidului Mișcarea Populară, de diminuare a taxelor și impozitelor și, pentru că „plămânul” economiei este reprezentat de IMM-uri, soluția PMP este de a le sprijini prin diverse măsuri fiscale.
Acesta a criticat, cum era de așteptat, măsurile social-democrate, în opinia acestuia contrare dezvoltării afacerilor private din România, lansându-se și în acuzații privind unele decizii legate de politica externă.
„Fac un apel la români. Cine vrea noi taxe și impozite astfel încât întreprinderile mici și mijlocii să fie sugrumate și să moară economia, să voteze PSD. Eu le cer acest acest lucru. Cine vrea ca la nivel european taxele și impozitele să fie mai mici, iar în România să poată fi create locuri de muncă, să voteze cu noi. La fel în politica externă: cine îl iubește pe Putin, să voteze PSD, cine vrea cu americanii și crede că trebuie sancționat Putin cu privire la agresiunea pe care a început-o, să voteze PMP”, sublinia candidatul PMP.
Cristian Preda nu s-a rezumat la a acuza PSD. Acesta și-a extins criticile și la adresa europ
arlamentarilor, fie ei din PNL, PDL, PRM sau PSD, legat de deciziile pe care le-au luat în Parlamentul European de a vota contrar intereselor țării, exemplu fiind subvenția pentru agricultori.
Vizavi de declarația premierului Victor Ponta, potrivit căreia producția industrială în România a crescut cu 10% în primul trimestru al acestui an, Cristian Preda a afirmat că „Victor Ponta este un Rogozin care nu vorbește rusă. Adică, vorbește gura fără el”, bazându-și afirmațiile pe nivelul scăzut de trai resimțit de majoritatea familiilor din România la ora actuală.
„Astea sunt cifre ca pe vremea lui nea Nicu, cu producția record la hectar. Cum îi mai amețim pe oameni cu niște cifre care nu spun nimic. Spun doar povești frumoase…”, spunea Cristian Preda.
În ceea ce privește implicarea președintelui țării, Traian Băsescu, în campania PMP, Cristian Preda susține că este o situație mai specială, dar asumată public, în comparație cu alții care folosesc resurse publice în campanie.
„Președintele ne ajută, și-a asumat public această opțiune, iar în particular, dați-mi voie să vă spun că este o situație mai specială. Am fost consilierul președintelui Băsescu, iar faptul că dânsul votează acum lista pe care sunt locul I, este onorant pentru mine. Spre deosebire de alți colaboratori, eu nu o să-l critic public niciodată pe președinte”, a mai spus Preda.
Totodată, Cristian Preda a admis că la alegerile europarlamentare prezența la vot va fi una scăzută, situație care va avantaja PSD.
„Există riscul ca în această țară bântuită de socialismul cleptocratic, PSD să facă un scor cum nu a mai avut niciodată din 1992 încoace: peste 40%. Și ar fi o dramă pentru această țară. Asta se va întâmpla dacă oamenii nu ies la vot”, a avertizat acesta.
Candidatul PMP a vorbit și despre resursele financiare limitate ale PMP pentru această campanie, în comparație cu ale altor partide, însă susținea că prin deplasările în teritoriu vor încerca să suplinească afișele și alte metode electorale care consumă resurse financiare importante.
Partidul Mișcarea Populară va avea reprezentanți în toate secțiile de votare, pentru că, după cum afirma Cristian Preda, „vrem ca votul să fie securizat”.
Chiar dacă se așteaptă la „presiuni extraordinare” asupra oamenilor care susțin acest partid, PMP își propune să convingă și să obțină „un scor din două cifre, deci peste 10%”.
„Ne batem pentru locul II, după PSD, la nivelul țării. Asta este ținta noastră”, a conchis Cristian Preda.
Conferința de presă a fost susținută într-un sediu nou, situat pe strada Viilor, cel de pe Chimiei rămânând sediul Fundației Mișcarea Populară dar și sediul organizației de tineret.
După conferința de presă, echipa de campanie a mers în orașul Amara, apoi la Fetești.