Creşterea calităţii serviciului poliţienesc în mediul rural, prioritate a Poliţiei Ialomiţene

Începând de astăzi, 11 iunie, cetăţenii şi poliţiştii comunei Moldoveni, judeţul Ialomiţa, beneficiază un nou sediu de poliţie, adecvat activităţii de primire a publicului şi soluţionarea problemelor cu care cetăţeanul se confruntă. 

Întrucât îmbunătăţirea relaţiei poliţie-comunitate constituie un obiectiv permanent al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, iar activitatea de primire a cetăţenilor în cadrul posturilor de poliţie presupune spaţii adecvate, conducerea inspectoratului a iniţiat demersuri către autorităţile publice locale pentru identificarea unui nou sediu.

Dând dovadă de implicare în rezolvarea problemelor comunităţii, autorităţile locale au pus la dispoziţia I.P.J. Ialomiţa o clădire, demers menit să servească atât poliţiştilor, cât şi comunităţii locale.

Noul sediu este prevăzut cu mai multe încăperi în care funcţionează postul de poliţie, precum şi o locuinţă de serviciu, care să conducă la creşterea solicitudinii poliţiştilor faţă de problemele cu care confruntă cetăţeanul şi scăderea timpului de reacţie la evenimentele sesizate.

La inaugurare au participat reprezentanţii autorităţilor locale, respectiv conducerea Primăriei Moldoveni, alături de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa – domnul comisar şef de poliţie Ştefu Viorel, şeful Poliţiei Municipiului Urziceni şi şeful Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Jilavele.