Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Cornel Vasile, comisar şef la Garda de Mediu, sub control judiciar | https://wp.me/p49Kdo-6Jb

Cornel Vasile, comisar şef la Garda de Mediu, sub control judiciar

Cornel Vasile, comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa, sub control judiciar pentru infracțiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

cornel vasileProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând de la data de 10.09.2015 până la data de 08.11.2015., față de inculpatul:
VASILE CORNEL, comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada februarie – iunie 2015, inculpatul Vasile Cornel, concomitent cu exercitarea funcţiei publice de comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa, a controlat, coordonat şi condus, prin intermediul unor persoane, activitatea a două societăţi comerciale, unde, de altfel, deţinea şi calitatea de asociat.

 

declaratie averePe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Vasile Cornel trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent,
e) să nu exercite funcţia de comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa în exercitarea căreia a săvârşit fapta,
f) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,
g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

De asemenea, inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații

Inculpatului Vasile Cornel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

VEZI declaratie de avere vasile cornel 2015

Loading...