Consiliul Județean Ialomița nu va contribui cu bani pentru Catedrala Neamului
Patriarhia a transmis, la finalul anului trecut, o adresă consiliilor județene din țară prin care solicita o contribuție financiară din partea acestor instituții în valoare de 300.000 lei fiecare, în vederea sprijinirii lucrărilor de construcție a Catedralei Neamului.
Solicitări similare au fost adresate și consiliilor locale, în încercarea de a se strânge fondurile necesare continuării lucrărilor.
„Constatăm cu îngrijorare că, în contextul actualei crize economice, rezultatele colectei naţionale pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului s-au diminuat îngrijorător, fapt care afectează bunul mers al acestui important şantier bisericesc. În aceste condiţii, vă rugăm să acordaţi un sprijin financiar Patriarhiei Române – Catedrala Mântuirii Neamului pentru plata materialelor şi manoperei necesare lucrărilor la suprastructură în această fază esenţială pentru bunul mers al întregii lucrări”, se arată în adresa transmisă edililor județeni și locali.
În unele județe, o astfel de solicitare a Patriarhului Daniel a fost luată în serios, iar fondurile alocate. Am fost curioși să vedem dacă autoritățile județene au reacționat cumva la o astfel de cerere.
„Consiliul Județean nu a onorat această solicitare, nu pentru că nu am aprecia ideea de sprijin național pentru Catedrala Neamului, dar argumentul principal a fost legat de faptul că suntem preocupați de obiectivele care sunt ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Am sprijinit, așa cum știe și opinia publică, Mănăstirea Sfinții Voievozi, ctitorie a lui Matei Basarab, cel mai important edificiu păstrat de secole, în Slobozia, în capitala de județ, dar și Catedrala Episcopală. Ne menținem opinia că e mai aproape interesul pentru a pune în valoare vestigiile de arhitectură ecleziastică pe care avem obligația să le oferim într-o bună stare credincioșilor, și cu impactul pe care l-au avut cândva în rândul lor. Poate cândva, când județul Ialomița va fi mult mai bogat, poate atunci vom sprijini și Catedrala Neamului. Deocamdată solicitarea nu a fost onorată”, a declarat președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă.
foto: catedralaneamului.ro