Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Consiliul Județean Ialomița a pierdut trei contracte de concesiune pe eoliene și fotovoltaice

Publicat de Obiectiv Ialomita
20 septembrie 2013, 10:02 AM

ialomita parcuri eoliene fotovoltaicePreședintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a anunțat luni, 16 septembrie, că județul a pierdut foarte mulți bani din concesiuni, ca urmare a renunțării unor firme de a mai continua investițiile în parcuri eoliene și fotovoltaice.

La începutul anului 2010, Consiliul Județean concesiona, în zona Giurgeni, o suprafață de aproximativ 1.600 de hectare de teren neproductiv unei societăți românești cu acționariat străin, demarându-se un proiect pentru construcția unui parc eolian.

La vremea respectivă, autoritățile implicate susțineau că, pe cheltuiala investitorului, au fost obținute toate acordurile și avizele, s-au realizat documentațiile cadastrale, ridicările topo, planurile urbanistice zonale, iar pentru concesiune s-a plătit în doi ani peste un milion de euro…

În luna decembrie 2010, Consiliul Județean primește o solicitare din partea Instituției Prefectului și Agenției pentru Protecția Mediului prin care se cerea acordul în vederea includerii acestei suprafețe de teren în rețeaua europeană Natura 2000, o rețea ecologică de arii speciale de conservare și arii de protecție avifaunistică, referitoare la protecția păsărilor sălbatice.

La mijlocul lunii octombrie 2011, în urma apariției Hotărârii de Guvern nr. 971/2011, autoritățile sunt anunțate că aceste zone au fost incluse în programul Natura 2000. Acest lucru însemna oarecum blocarea investiției, deoarece în respectivele zone nu se mai puteau executa lucrări de infrastructură, continuarea acesteia însemnând bani mai mulți și condiții mult mai drastice. Cu toate acestea, reprezentanții societății păreau că vor continua. Însă, după un an, au clacat. Iar acesta este unul dintre contracte.

silvian ciuperca„Suntem în situația unei contracții bugetare ca urmare a pierderii a trei contracte de concesiune. Știți că de-a lungul anilor a existat un foarte mare interes pentru investitorii străini în legătură cu oferta generoasă a județului Ialomița ca potențial eolian și fotovoltaic. În privința potențialului eolian, lucrurile sunt mai bine, în schimb, în zona ofertei pentru energie fotovoltaică, lucrurile stau mai prost. O societate care a concesionat acum patru ani de zile 1.600 de hectare, teren degradabil în zona de est a județului, a fost nevoită, în lipsa resurselor financiare și din imposibilitatea de a mai derula acest proiect în timp util, adică anul acesta, să renunțe la proiect. Complicațiile sunt foarte mari. Partenerul, corect până în anul 2013, și de la care bugetul a primit mulți bani în anii anteriori, a renunțat la acest parteneriat. Noi vom intra în instanță pentru recuperarea pe prima jumătate a anului a redevenței pe care o datorează. Am mai pierdut alte două contracte, de 153 de hectare și de 73 de hectare cu partenerul Gigawat Global, din aceleași motive, imposibilitatea tehnică de a duce la bun sfârșit, în acest moment, proiectele pe care intenționau să le desfășoare în energie”, afirma președintele Consiliului Județean.

În cadrul ședinței, un consilier democrat-liberal a avut o remarcă ironică legată de eșecul autorităților județene în cazul acestor proiecte, spunând că „nu se mai poate da acum vina pe Emil Boc”.

Remarca sa a fost taxată imediat de vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Martin, care i-a replicat consilierului că, de fapt, chiar din cauza lui Emil Boc „s-a renunțat la cele trei proiecte, din cauza unei hotărâri de guvern semnate în 2011, zonele respective fiind introduse în Natura 2000. Vom face toate demersurile necesare pentru a concesiona aceste terenuri și să obținem veniturile necesare”, a concluzionat Martin.

Așadar, ca urmare a pierderii acestor contracte, bugetul județului s-a redus destul de mult, ceea ce face ca autoritățile județene să-și schimbe optica vizavi de anumite investiții propuse a se realiza cu acești bani.

Citește și: 

Prefectul, acuzat de „sabotaj” prin blocarea unor investiţii

Au început lucrările la primul parc fotovoltaic din județ

consiliul judetean ialomita giurgeni natura 2000 parc fotovoltaic

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net