Conferința Regională „Zile medicale ialomițene”

În perioada 25 – 28 mai, la Amara, a avut loc a VI-a ediție a Conferinței Regionale „Zile medicale ialomițene”, organizată de Colegiul Medicilor Ialomița.

La eveniment au participat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Octavian Alexandrescu, președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, președintele Colegiului Medicilor Ialomița, Victor Pogorevici, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița, Mihai Geantă, managerul Spitalului Județean de Urgență din Slobozia, Mariana Iancu, președintele Colegiului Medicilor Călărași, Doina Olteanu, președinții Asociațiilor Medicilor de Familie din Ialomița și Călărași, Mihail Lungu și Daniela Cantaragiu și mulți alții.

Programul științific a cuprins numeroase lucrări de actualitate, studii de caz realizate la spitalele din Slobozia, Călărași și Urziceni, un schimb de experiență între medicii de familie și specialiști, comunicări științifice la care au fost invitați profesori doctori din centrele universitare București și Constanța.
Temele abordate au cuprins lucrări din toate specialitățile, respectiv medicină de familie, cardiologie, oncologie, chirurgie laparoscopică, anatomie patologică, pediatrie, ATI, somnologie, diabet zaharat și boli de nutriție, medicină internă, obstretică ginecologie, neurologie, nefrologie, pneumologie, psihiatrie, neonatologie, endocrinologie.

În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului Județean Ialomița a prezentat câteva proiecte pe care Consiliul Județean le are în atenție în următoarea perioadă.

Cu privire la dispensarele din județ, Victor Moraru a susținut că au în analiză zece locații, la Andrășești, Balaciu, Borănești, Colelia, Maia, Miloșești, Săveni, Scânteia, Stelnica, Sudiți, care vor fi reabilitate, dotate sau construite dispensare noi. De asemenea, acesta a subliniat că în perioada imediat următoare vor fi semnate două contracte de finanțare, pentru Blocul Operator și pentru modernizarea clădirii Spitalului din Slobozia.

În ceea ce privește Unitatea de Primire Urgențe, unde se are în vedere extinderea spațiului, proiectul întâmpină oarece probleme, banii prevăzuți în ghid fiind mai puțini față de cei estimați în Studiul de Fezabilitate, astfel că se analizează posibilitatea acoperirii întregii sume necesare și din alte surse.
Președintele C.J.a ținut să aducă în atenție și faptul că în ultima perioadă sistemul de sănătate este foarte dur atacat, de multe ori nejustificat, însă a admis că este necesară câștigarea încrederii în acest sistem.
Totodată, a vorbit despre problemele financiare create de hotărârea judecătorească dată pentru plata unui caz de malpraxis, însă a dat asigurări că sistemul de sănătate va fi susținut.

„Vă garantez că indiferent de cât de grav ne va afecta această decizie, 30 de miliarde de lei sunt bani mulți pentru orice județ, eu vă garantez că putem depăși acest moment fără ca dumneavoastră să aveți vreo grijă. Singura grijă și rugăminte la dumneavoastră, dacă-mi permiteți, este să avem mai multă grijă, mai multă atitudine, mai multă bunăvoință, poate nu știu ce să vă cer, deși mă simt un pic așa neconfortabil să vă cer, însă trebuie să facem asta împreună. Este un cutremur acum datorită acestei decizii, îl depășim și nu se pune problema ca Spitalul să nu aibă salarii, să nu fie finanțat. O rugăminte, nu mai avem nevoie de o astfel de situație. O altă situație de genul acesta ne poate duce într-o zonă din care nu se știe cum ieșim. (…) O să fim noi afectați, la nivel de Consiliu Județean, pentru că vom suporta consecințele acestei decizii, însă sănătatea, sub nicio formă. Vom găsi fonduri, de la alte surse de finanțare, de la alte investiții. Este adevărat, vor fi afectați poate o parte dintre cetățeni, dar niciodată sistemul de sănătate”, spunea președintele C.J.

De asemenea, a luat cuvântul președintele Casei Județene de Sănătate, Mihai Geantă, care a dat asigurări că toate domeniile de asistență medicală sunt finanțate până în luna noiembrie și parțial pentru luna decembrie.

Cu această ocazie am aflat și faptul că spitalele nu reușesc să-și cheltuie banii alocați prin Casa de Asigurări, nerealizându-și numărul de internări, anul trecut rămânând neconsumați circa 2 milioane de lei, față de anii anteriori când nu se reușea plata tuturor internărilor efectuate.
Pe parcursul discuțiilor s-a făcut referire și la relațiile dintre medici, la relațiile dintre medici și pacienți, făcându-se apel la unitate, colegialitate și chiar prietenie.

Lucrările științifice au fost susținute de medici din Ialomița, Călărași, București, Constanța, pe teme extrem de interesante, vorbindu-se despre tratamente inovative, despre studii și tehnologia din ce în ce mai avansată, despre aderența pacienților la diverse tratamente și multe, multe altele.