Conferința PSD Ialomița, marcată de nemulțumiri, superstiții, „nămol” şi rezultate previzibile
Discursuri mobilizatoare sau pur și simplu tehnice, acuzații, tensiuni, frustrări exprimate public, amenințări voalate sau nu, candidaturi respinse sau de formă, rezultat previzibil. Cam așa s-ar rezuma conferința organizației județene a PSD Ialomița desfășurată joi, 28 martie, la Casa municipală de Cultură din Slobozia.
La şedinţa social-democraţilor, pe lângă delegați, membrii sau simpatizanți au participat și invitaţi de la alte partide – PNL, PC, PP-DD, Partida Romilor -, dar şi prefectul judeţului, Constantin Atanasiu, subprefectul judeţului, Marin Constantin, şi reprezentanţi ai sindicatelor.
După discursurile invitaților, prezentarea de rapoarte de activitate sau programe politice au existat și luările de cuvânt ale mai multor lideri social-democrați.
„Suntem o organizație puternică, dar ne tremură chiloții pe noi”
Unul dintre discursurile în care s-a admis că deși USL este la putere de ceva timp, oamenii nu observă schimbări majore, a fost al primarului municipiului Slobozia, Alexandru Stoica.
Primarul a spus că populația nu mai are răbdare, că oamenii sunt nemulțumiți de măsurile luate de USL până în prezent și că se acționează ca în filmele de pe timpul răposatului, „cu actorii lor și caii noștri”, făcând referire la faptul că la conducerea unor instituții încă mai există PDL-iști, ceea nu i se pare normal.
„Adică noi muncim, obținem rezultate, și până la urmă tot ăia de la PDL sunt în toate funcțiile. Trebuie tranșată treaba asta. A trecut un an, noi guvernăm și guvernăm, iar ăia conduc. Nu mi se pare deloc normal, iar oamenii au o percepție foarte corectă. Sunt total nemulțumiți și printre noi. (…) Îl rog pe „el lidero maximo” (n.r. Marian Neacșu) să transmită doleanțele cetățenilor și votanților USL, pentru că deja avem o problemă. Oamenii sunt nemulțumiți și nu mai au răbdare. Nici eu nu mai am răbdare când mă duc la o instituție deconcentrată și mă înclin în fața unui pedist care până acum ne înjura, și care spun „ăștia sunt mai proști ca noi”. Așa spun. (…) Unde este fructul muncii noastre? (…) Avem și noi oameni buni. Oricare din sala asta e mai bun decât orice PD-ist. Cred că oamenii noștri merită măcar această minimă recompensă”, spunea Stoica.
Un alt discurs în care s-a adus în atenție faptul că nu se face mare lucru de către actualii guvernanți, în special pentru oamenii simpli, a fost cel al primarului comunei Gârbovi, Popa Grigore. Acesta a făcut referire la dezinteresul celor de la centru atât pentru organizația PSD Ialomița, care este una performantă, dar și în ceea ce-i privește pe primari, afirmând că sunt tratați „ca niște proști”.
„Ce spunem noi aici e teorie, când naiba trecem la practică, domnule președinte? (…) Suntem tratați ca niște proști, domnule președinte. (…) Lumea e foarte nemulțumită și șovăie. Timpul trece cam repede și o să ne trezim cu o mare dezamăgire că nu am acționat pentru cei care ne-au ales. Trebuie să trecem la acțiune. (…) Peste tot se face politică, dar nimeni nu face treabă, nu face nimic să dăm de lucru oamenilor. Teorie fără conținut. (…) Să dea Dumnezeu să fim mai sănătoși la minte, să gândim la viitor și să lăsăm trecutul. Am analizat, avem o groază de parlamentari, suntem o organizație puternică, dar ne tremură chiloții pe noi”, spunea primarul.
Conferinţa PSD nu a fost lipsită nici de discursuri dure la adresa actualei conduceri județene, cel mai înfocat fiind Victor Moraru, primarul oraşului Amara, anunțat ca primar independent.
Acesta a afirmat că este „independent doar în concepția președintelui Ciupercă și a unor colegi care nu suportă succesul celorlalți”, afirmând că nu s-a dat în lături pentru a ajuta USL în campanie, făcând referiri totodată la realizările pe care le-a avut organizația PSD Amara, dar în special ca primar în accesarea de fonduri europene.
Deşi avea dosarul pregătit pentru a-și depune candidatura, anunțând acest lucru chiar în timpul conferinței, acest lucru nu s-a mai întâmplat în final, rămânând doar doi candidați, Silvian Ciupercă și Marian Neacșu.
De asemenea, primarul de la Amara a adus în discuţie mai multe probleme politice şi administrative din PSD Ialomiţa, lipsa de comunicare din organizaţie, dar şi îndepărtarea oamenilor, în opinia sa, de valoare şi înlocuirea lor cu „alte persoane”.
În final, după mai multe schimburi de replici între participanţii la conferinţă şi primarul Moraru, lucrurile s-au calmat, momentul fiind depășit fără alte luări de poziţie, deși discursul său i-a urmărit pe social-democrați pe tot parcursul conferinței.
Pro și contra
Victor Moraru a deschis cumva Cutia Pandorei, astfel că în discursurile celorlalți vorbitori nu au lipsit replicile, chiar dacă scurte și nu la aceeași intensitate, și nici momentele în care liderii și-au exprimat deschis opțiunea pentru un candidat sau altul.
Deputatul Mihăiță Găină a făcut referire în general la greaua moștenire și la misiunea dificilă pe care o are USL acum, de a repara ceea ce au făcut cei dinainte, susținând că guvernul lui Băsescu a jefuit banii publici mai rău ca pe vremea turcilor.
Acesta a admis că se află într-o poziție ingrată, fiind „un produs al lui Ciupercă”, promovat în partid de acesta, însă, pe de altă parte, este prieten și cu Marian Neacșu, liderul grupului parlamentar. Cu toate acestea, opțiunea anunțată a fost așa: „de astăzi, Silvian Ciupercă, iar de mâine Marian Neacșu”.
Totodată, primarul comunei Vlădeni, Lucian Corlău, a ținut să explice celor care s-au „bătut” în vorbe pe scenă că problemele interne ale PSD Ialomița și nu își aveau locul acolo, arătându-și susținerea pentru Silvian Ciupercă.
În schimb, senatorul Marian Pavel și-a arătat deschis sprijinul pentru Marian Neacșu, pentru că, în opinia sa, în PSD trebuie să existe competiție, rugându-i pe participanți să nu le fie frică să recunoască pe cine susțin.
Președintele PSD Fetești, Viorel Nica, a sfătuit membrii organizației să treacă la optimism pentru că, în opinia sa, pesimismul s-a instalat confortabil în partid din cauza faptului că social-democrații nu au câștigat puterea, ci doar guvernarea.
Otilia Dumitru, actualul inspector general școlar, a vorbit celor prezenți în stilu-i caracteristic, tare și mobilizator, atacându-l cu fiecare ocazie pe care o avea pe Victor Moraru, neputând trece peste faptul că recent a fost exclusă din organizația Amara. În doar câteva minute, Otilia Dumitru a reușit să ridice sala în picioare, să fie aplaudată frenetic și să își asigure succesul.
Candidații, între superstiții și „nămol”
În discursul său, Marian Neacșu i-a asigurat pe toți cei prezenți că indiferent de rezultat, această zi va fi una benefică pentru el, ținând să-i felicite pe toți pentru că anul 2012 a devenit în realitate anul victoriei, iar PSD este principala forță politică a țării.
Superstițios, Marian Neacșu a purtat același costum de haine pe care l-a avut anul trecut în luna aprilie, atunci când în parlament, împreună cu colegii săi, au reușit să dea jos Guvernul Ungureanu, dar și o cravată mov, semn că ar fi vrut un sprijin de altă natură pentru a îl putea învinge pe Silvian Ciupercă.
Cu toate acestea, discursul său a fost unul atipic pentru un candidat care intră într-o competiție. Nu și-a atacat contracandidatul, ba din contră l-a apărat, și nici nu și-a prezentat un program politic, semn că dorința sa de a fi la șefia PSD Ialomița era oarecum estompată sau nu a fost deloc reală, ci doar de formă.
În schimb, Silvian Ciupercă a vorbit despre faptul că PSD Ialomița trebuie să fie mai puternic și mai responsabil, chiar dacă există invidie la centru că PSD Ialomița se situează printre primele organizații din țară.
„S-a discutat mult astăzi despre performanță politică locală și responsabilitate politică națională, s-a vorbit foarte mult despre așteptări și deziluzii, despre optimiști și pesimiști, despre bani și lipsa banilor, despre vorbe și despre fapte la care toată lumea a îndemnat, fapte care să lase urme. A fost și un moment în care parcă un festival al nămolului s-a instalat, dar nu terapeutic, ci unul sulfuros, iar asta v-a mâhnit și pe dumneavoastră. Momentele acelea nu trebuie repetate într-o echipă diversă, lucidă și responsabilă, o echipă în care toți joacă un rol. Și nu a existat un lider de opt ani care să nu recunoască valoarea fiecărui om. Nu am nimic de spus despre mine, pentru că mă cunoașteți prea bine. Nu am nimic de spus despre perfomanțele anilor din urmă sau despre faptul că unii colegi de la nivel național ne invidiază. Consideră că este o rara avis un președinte ca la Ialomița. Din diverse motive”, spunea Ciupercă.
Votul, împărțit între doi președinți
A început votarea. Nu mai aveai loc să arunci un ac. Iar după câteva ore a venit și rezultatul. În urma numărării voturilor, Silvian Ciupercă a obţinut 291 de voturi, iar Marian Neacşu 132.
„Eu sunt preşedintele neales. A fost aşa cum am sperat, o competiţie serioasă, o competiţie onestă. Cel mai bun a câştigat. Sper ca în continuare lucrul acesta să fie în folosul tuturor celor care aţi fost aici şi cetăţenilor care sunt dincolo de acest prezidiu”, a spus Marian Neacşu după aflarea rezultatelor.
Reales în funcţie, Silvian Ciupercă s-a arătat convins că de acum încolo organizaţia va realiza lucruri care vor fi apreciate de cetăţeni.
„Admir maturitatea şi înţelepciunea membrilor PSD Ialomiţa şi sunt convins că împreună vom face lucruri de care să fim mândri şi care să ne aducă aprecierea cetăţenilor. Vă mulţumesc mult, mult de tot”, a spus Ciupercă.
Și, uite-așa, s-a mai încheiat un capitol din activitatea social-democraților ialomițeni. Chiar dacă nu toată lumea a fost mulțumită de rezultat, acesta a fost unul previzibil.