La început a fost o gaură. În bugetul local – o investiție grandomană și proastă. Apoi mai multe. Pe străzi – zeci de gropi fără fund. Apoi și mai multe. În țevi din subsoluri de bloc și implicit, dar incorect, în buzunarele cetățenilor. Ionașcu – marele gospodar – a trecut, dar găurile au rămas și curg și curge prin ele.

În ultima vreme, scările de bloc s-au umplut de anunțuri și afișe, mai ceva ca în campania electorală. Diferența constă în faptul că acestea nu prezintă minciuni frumoase, ci realități odioase.
“Dacă nu plătiți reparațiile, se oprește apa”, “Conducta comună de apă s-a spart și necesită reparații urgente”, “Pierderile de apă vor fi suportate de toți locatarii, cu sau fără apometre”, “Cei care nu s-au debranșat de la vechea conductă, vor rămâne fără apă”.

Autoritățile ne îndeamnă, așadar, să ne separăm de conductele vechi și ciuruite de apa lui Ionașcu și să ne branșăm direct la conductele de plastic ale URBAN-ului. Deși la prima vedere este doar o simplă sugestie, mulți cetățeni o resimt ca pe o obligație. În fapt, sunt strânși cu ușa să suporte miile de metri cubi de apă sau să-și înlocuiască vechile conducte din bloc. Nu pentru că așa ar fi mai bine, ci pentru că altfel nu se poate. Rămân fără apă curentă (potabilă sau nepotabilă… dilema persistă).

De ce trebuie suportate aceste cheltuieli?

Din punctul de vedere al edililor, este foarte simplu. Cu multă dărnicie și bunăvoință (dar tot din banii noștri – să nu uităm), aceștia înlocuiesc conductele de apă până la scara blocului. De acolo mai departe nu se poate! Din acel punct începe teritoriul asociațiilor de locatari, iar bunurile, precum aceste conducte, fac parte din patrimoniile lor. Până aici totul este corect. Doar nu o să vină primăria să ne zugrăvească pereții scării de bloc, pentru că nu știu cine i-a mâzgălit. Sunt pereții asociației noastre și este firesc să ne îngrijim și să-i reparăm pe cheltuiala noastră. Așa și cu țevile.

Cine a greșit? Cine e păgubit? Cine plătește?

Am stabilit că țevile de pe scară sunt patrimoniul și responsabilitatea noastră. Dacă se strică, plătim reparația. Dacă le stricăm, plătim reparația. Dar dacă LE strică altcineva?
După ce fostul primar al Sloboziei a forat cu mândrie puțuri în apropierea unui combinat chimic și a injectat în rețeaua locală o apă ale cărei analize erau puțin cam sumbre, orașul a devenit un mic câmp minat. Țevile din întreaga infrastructură au început să explodeze la propriu, provocând surpări de amploare pe străzi și inundând apartamente și subsoluri de bloc.

Se tot poartă vorba, învârtită, răsucită, că aceste conducte sunt vechi și că oricum era necesar să fie schimbate.. și bla bla bla și etc. Mă întreb retoric, de ce nu s-au înlocuit în prealabil, riguros, cu calm, ordonat și metodic, nu haotic, după cum bate vântul. Pardon, după cum țâșnește apa. De ce cetățenii nu au fost înștiințați din vreme că vor trebui să schimbe conductele vechi, timp în care asociațiile (e adevărat – cu chiu, cu vai, că știm cum este) ar fi acumulat cât de cât fondurile necesare, pentru ca locatarii să nu fie puși brusc în fața răului împlinit?

Nu, nu neagă nimeni că țevile sunt vechi și da, la un moment dat, trebuiau înlocuite. Dar poate să nege cineva că daunele produse aproape peste noapte, nu au fost din cauza calității apei? La urma urmei, la unison cu țevile, s-au stricat inclusiv mașini de spălat și centrale termice de apartament, cu mult mai “tinere” decât conductele. Toate aceste bunuri, individuale sau ale asociațiilor, au suferit daune din cauza unei greșeli ce nu aparține deținătorilor. De obicei, cheltuielile pentru daune sunt suportate de cel ce le-a provocat, nu de păgubit.

Acestea fiind spuse, rămâne de văzut dacă slobozenii vor apela la un avocat pentru recuperarea daunelor, sau vor investi pe buzunar propriu într-o țeavă mai bună… Dacă nu ai bani, Dumnezeu cu mila! Nimeni nu îți va sări în ajutor.