comenzi la domiciliu cliseru.ro

Concursuri organizate la ISU Ialomița, prin încadrare directă și/sau rechemare în activitate

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
01/10/2021 | Locuri de munca

În perioada următoare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa organizează concursuri în vederea ocupării a trei posturi de execuție vacante din cadrul Serviciului Logistic: subofițer administrativ principal la compartimentul Intendență, subofițer tehnic principal la compartimentul Protecția Mediului și subofițer tehnic principal la compartimentul Tehnic, prin încadrare directă, din rândul persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice şi cerinţele pentru ocuparea posturilor de execuție vacante și/sau rechemare în activitate, din rândul persoanelelor care au calitatea de cadre militare în rezervă, care corespund condiţiilor legale şi criteriilor specifice pentru ocuparea posturilor de execuție vacante.

Cererile de înscriere la concurs vor fi adresate inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, împreună cu CV-ul, copia actului de identitate și declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare se transmit SCANAT la adresa de e-mail [email protected], preferabil în format PDF (atașamentele trebuie să nu depășească dimensiunea de 20 Mb.), pentru toate cele trei posturi scoase la concurs, până la data de 08.10.2021 (inclusiv), ora 15.00.

Celelalte documente constitutive ale dosarului de recrutare, vor fi transmise în format SCANAT, în volum complet, preferabil în format PDF (atașamentele trebuie să nu depășească dimensiunea de 20 Mb.), la adresa de e-mail [email protected], pentru toate cele trei posturi scoase la concurs, până în data de 22.10.2021 (inclusiv), ora 15.00.

Candidații  trebuie să fie declarați ”apt” medical și psihologic pentru funcții de execuție, fiind verificați din aceste puncte de vedere.

Concursurile vor consta în susținerea unui test scris pentru verificarea cunoştinţelor profesionale relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor posturilor scoase la concurs, în acord cu tematica și bibliografia de concurs stabilite de comisiile de concurs. Nota de promovare a probei de concurs (testul scris) este de minimum 7.00, și vor fi susținute, după cum urmează:

– pentru postul de subofițer tehnic principal la compartimentul Tehnic, în data de 05.11.2021.

– pentru postul de subofițer tehnic principal la compartimentul Protecția Mediului, în data de 06.11.2021.

– pentru postul de subofițer administrativ principal la compartimentul Intendență, în data de 07.11.2021. Probele de concurs vor fi înregistrate audio şi video.

Alte date şi informaţii suplimentare cu privire la organizarea celor trei concursuri şi depunerea documentelor se mai pot obţine şi în timpul programului normal de lucru la Serviciul Resurse Umane al inspectoratului, 0243/232396,  int. 27.131, 27.008 în zilele lucrătoare între orele 09.00-14.00 sau pe pagina de internet a instituției (www.isujialomita.eu) și afișate la avizierul unităţii.

Articole recente:
🟠 Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️