Comunicat de presă PDL Ialomița: Dreptate sau nedreptate?

Pentru a pune capăt speculaţiilor pe tema acestui subiect, Biroul de presă al PDL Ialomiţa face următoarele precizări:

• Preşedintele PDL Ialomiţa, Cazacu Marinică, şi-a dat demisia din funcţia de prefect al judeţului Ialomiţa – funcţie din care a fost suspendat de Guvernul României prin Hotărârea nr.236 din 11 martie 2009 – în data de 26 martie 2012;

• În conformitate cu art. 118 din Legea nr.67/2004, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „prefecţii şi subprefecţii nu pot candida şi nu pot participa la acţiunile din campania electorală, sub sancţiunea demiterii din funcţie, decât în situaţia în care demisionează cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor“;

• Termenul, impus de Legea nr.67/2004, nu ar fi fost respectat numai în cazul în care demisia ar fi survenit după data de 22 aprilie 2012;

• După ce Tribunalul Ialomiţa a respins contestaţia USL Ialomiţa cu privire la candidaturile depuse de Cazacu Marinică pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Ialomiţa şi Consiliul Judeţean Ialomiţa, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţiile USL, în data de 5 mai 2012;

• A doua zi, în data de 6 mai 2012, aceeaşi Curte de Apel Bucureşti (complet diferit) a dat câştig de cauză fostului prefect de Călăraşi, Muşat Emil, a cărui candidatură fusese contestată de către PNL Călăraşi. Muşat Emil a fost prefectul în funcţie al judeţului Călăraşi până în data de 27 aprilie, când şi-a prezentat demisia. După cum lesne se poate constata, în cazul lui Muşat Emil nici măcar nu a fost respectat termenul impus de Legea nr.67/2004; cu toate acestea, completul de la Curtea de Apel Bucureşti NU a decis respingerea candidaturii depuse de fostul prefect;

• În cazul lui Cazacu Marinică, completul care a judecat recursul de la Curtea de Apel Bucureşti a considerat că demisia nu trebuia dată cu 50 de zile înainte de alegeri, după cum stabileşte Legea nr.67/2004, ci cu 80 de zile înainte de data de 10 iunie 2012!!!

• Deşi instanţa a decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţiile invocate în dosarul nr.3689/2/2012, din 7 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti întârzie trimiterea dosarului amintit la Curtea Constituţională, ceea ce poate avea drept efect judecarea excepţiilor de neconstituţionalitate după data alegerilor locale (10 iunie 2012). Menţionăm că s-au formulat cereri cu privire la judecarea cu celeritate a excepţiilor de neconstituţionalitate pentru ca, în situaţia unei sentinţe favorabile, candidaturile depuse de Cazacu Marinică să fie admise;

• Mai precizăm faptul că USL Ialomiţa a contestat doar candidaturile pentru Consiliul Judeţean Ialomiţa. Demersul USL Ialomiţa nu a vizat şi candidatura la Consiliul Local Ion Roată. S-a ajuns în situaţia absurdă ca unui candidat, în speţă Cazacu Marinică, să i se refuze dreptul de a candida la  Consiliul Judeţean, dar, ivocându-se aceleaşi legi, să poată candida la Consiliul Local Ion Roată!!!

Faţă de cele prezentate, concluzia aparţine electoratului din Ialomiţa. Pe 10 iunie 2012.

 

Biroul de presă