Cod portocaliu de caniculă în Ialomița: Val de căldură în intensificare. Se vor înregistra valori termice de 38…41 de grade.
COD GALBEN: Vineri (22 iulie) și sâmbătă (23 iulie), valul de căldură se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade.
COD PORTOCALIU: Duminică (24 iulie) în Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei valul de căldură se va intensifica.
În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…41 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
sursa: Administrația Națională de Meteorologie
ISU Ialomița: CUM SĂ NE COMPORTĂM ÎN ZILELE TORIDE DE VARĂ
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă în perioada 22-24 iulie a.c., ce vizează val de căldură și disconfort termic ridicat pentru județul Ialomița.
Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18- 20 de grade.
În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile ridicate pot genera probleme de sănătate persoanelor în vârstă sau bolnave, copiilor sau chiar și persoanelor sanătoase, de aceea, pentru prevenirea efectelor negative, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomița recomandă cetăţenilor respectarea următoarele măsuri preventive:
I. Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei:
- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat;
- Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11:00-18:00;
- Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe;
- – Mâncaţi fructe şi legume sau iaurt, mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
- – Evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr în cantitate mare;
- – Evitaţi alimentele cu conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
- – Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiți-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
- – Nu lăsaţi copiii singuri în autoturisme!
- – Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
- – Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
- – Creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
- – Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adoptării schemei terapeutice la condițiile existente.
- – Pentru ameliorarea condițiilor, la locul de muncă se vor reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor alterna perioadele de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- – Limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- – Menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
- – Scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
- – Reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
- Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare.
- Prevenirea incendiilor.
În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din zonele menţionate trebuie sa elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:
- Identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu, în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice.
- Asigurarea și verificarea zilnică a instalațiilor de stingere și a rezervoarelor de substanțe stingătoare.
- Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitarea la umbră.
- Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie.
- Restricţionarea efectuării în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive.
- Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele de culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
- Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt. Locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
- Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis din incintele unităţilor, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
- Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze, lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc, respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc, fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
- Prevenirea jocurilor copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
- Prevenirea incendiilor de vegetaţie şi mirişti.
În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:
- – condiţii meteorologice fără vânt;
- – parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
- – izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
- – desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
- – asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
- – asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
- – asigurarea în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență,, Barbu Catargiu” al județului Ialomița solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
IPJ Ialomița: Având în vedere valul de caniculă anunțat pentru următoarea perioadă, sfătuim participanții la trafic să țină seama de câteva recomandări pentru a reduce riscul de a fi implicați în evenimente rutiere:
- Să vă planificați, pe cât posibil, deplasările cu autovehiculul, motocicleta, bicicleta sau trotineta în afara intervalului orar 10:00 – 18:00.
- Să nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau alte substanţe.
- Înainte de a pleca la drum efectuați o verificare tehnică elementară a stării autovehiculului.
- Asigurați-vă că sistemele de răcire, iluminare, frânare sunt în stare foarte bună de funcționare;
- Asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea indicată. Țineți cont de faptul că, la temperaturi ridicate, pe distanțe mai lungi și viteze mari, crește considerabil riscul ca pneul să explodeze.
- Asigurați-vă că sistemul de climatizare funcționează în parametri optimi.
- Dacă intenționați să parcurgeți distanțe mai mari, luați în considerare plecarea dis-de-dimineață sau seara, când temperaturile devin mai acceptabile. Vă recomandăm opririle dese în vederea repausului și hidratării, iar pe cât posibil, staționarea sa fie efectuată în zone umbrite.
- Sub nicio formă nu lăsați copiii sau animalele de companie în autovehicul când lipsiți din auto!
- Folosiți parasolare pe geamurile laterale spate îndeosebi pentru protecția copiilor. Aveți în vedere faptul că partea din spate a habitaclului are întotdeauna o temperatură mai mare decât partea din față. Astfel, asigurați-vă că sistemul de climatizare este fixat corect și util pentru toți ocupanții mașinii!
- De asemenea, trebuie tratate cu toată atenţia reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăţi neaşteptate celui de la volan, oferindu-i surprize neplăcute.
- În ceea ce privește pietonii, le reamintim că temperaturile ridicate accentuează considerabil oboseala conducătorilor auto astfel încât recomandarea principală este aceea de a vă asigura foarte bine înainte de a vă angaja în traversarea drumului, inclusiv când faceți acest lucru pe trecerile semaforizate. Nu traversați până când șoferii nu opresc pentru a vă acorda prioritate!
- Nu uitați! Un comportament agresiv în trafic, va spori riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite.
- În cazul în care, fie pieton, fie șofer sau pasager, observați persoane prăbușite pe stradă, apelați de urgență 112!