„Coafuri de ocazie”, realizate de hair-stilistul Horațiu Moldoveanu, la invitația salonului Prego
Eveniment inedit la Slobozia, luni, 26 noiembrie. Pentru prima dată în municipiul nostru, hair-stilistul Horațiu Moldoveanu, participant la „Românii au talent”, a venit, la invitația reprezentanților salonului Prego, să prezinte, în cadrul unui seminar-show, care este trendul în coafurile de ocazie.
Seminarul a fost destinat în special coafezelor, însă au participat și elevi de la școlile de meserii din Ialomița și Călărași.
Modelele pe care au fost realizate coafurile și machiajul au fost în principal cliente ale salonului de înfrumusețare Prego, vestimentația acestora fiind asigurată de magazinul Axxa.
„Pentru că se apropie sărbătorile și trecerea în noul an, care în opinia mea va fi unul al eleganței, ne-am gândit să lansăm și pe zona aceasta astfel de evenimente. Caut întotdeauna să fie ceva nou, să fiu cu un pas înainte, să găsesc lucruri, să valorific fiecare element pe care îl punem în coafură și să existe o simbioză perfectă cu vestimentația, cu machiajul. Eu țin cont de obicei și de locul unde desfășor astfel de seminarii, de temperamentul modelului”, a declarat hair-stilistul.
În câteva ore, modelele au fost transformate în adevărate prințese, fiindu-le realizate diverse coafuri de ocazie, cu multe elemente, dar în așa fel încât coafura să nu fie prea încărcată.
„Datorită îndemânării pe care o are Horațiu și elementelor pe care le-a prezentat, evenimentul a fost un succes. Toată lumea a fost încântată. A reușit, în șapte modele, să prezinte cât mai multe elemente, pentru a putea învăța cât mai mult și a aplica în salon pe cât mai multe cliente”, a declarat reprezentanta salonului Prego, Mădălina Apostol Petrescu.
Tendinte în industria beauty
Hair-stilistul Horațiu Moldoveanu este de părere că criza mondială a afectat și acest domeniu, industria beauty scăzând foarte mult. Pe lângă faptul că nimeni nu mai are curajul să încerce ceva nou, sunt și din ce în ce mai puțini profesioniști pe piață.
Horațiu a catalogat coafezii ca fiind niște medici care trebuie să realizeze o diagnoză corectă asupra coafurii pe care vor să o facă. După aceea ar trebui să se gândească la a fi artiști și comercianți.
„În general, clientul este receptiv la ceea ce îi propui. Dacă tu nu îi arăți, dacă nu vii cu ceva nou, atunci clientul nu îți mai acordă atenție. Noi vindem stil. Dacă nu recomandăm ceea ce i se potrivește, „publicul” nu va aprecia ceea ce faci tu pe „scenă”. Din păcate, foarte puțini sunt specializați, foarte puțini ies în evidență și sunt apreciați și, nu în ultimul rând, căutați. Vina aparține în general celor care conduc industria beauty spre negativism. (…) Am „crescut” peste 400 de elevi, de la zero, iar acum sunt foarte buni. Diferența este că dacă acum 7-8 ani dintr-o generație de 20 de elevi scoteam 15 foarte buni, acum nu ies mai mult de cinci buni. (…) Au apărut școli peste noapte, în cadrul cărora sunt traineri care nu au nicio legătură cu domeniul și nu știu să-i facă pe elevi să înțeleagă. Astfel că ies coafori foarte slabi, care tratează clientul ca pe o bacnotă… Iar clientul simte și alege. Suntem vinovați că nu comunicăm cu clientul, nu îi oferim suficiente informații. Pentru că noi trebuie să-i explicăm foarte multe lucruri, de exemplu cum să se spele pe păr, ce înseamnă sebumul, care sunt factorii externi și interni care îl influențează, pentru că o coafură este direct influențată de acești factori. Deși oamenii au foarte multe informații, din multe surse, obligația noastră este să le oferim baza, să le spunem de unde să-și ia informația utilă pentru ei. Dacă noi nu îi așezăm baza, omul ia informația greșit, din locuri din care nu este foarte bine să o asimileze. În coafor nu ar trebui să se vorbească altceva decât despre ceea ce faci acolo. Să realizezi acea comunicare cu clientul pentru ca la final să fie mulțumit de ceea ce ai realizat. Dacă la final clientul spune că îi place, dar totuși nu e ceea ce vroia, atunci nu ți-ai atins scopul. Dacă vrei să vorbești despre sarmale, sau despre alte lucruri, mai bine o faci acasă”, a mai spus acesta.
În final, doamnelor și domnișoarelor, am aflat și ce se va purta anul viitor în ceea ce privește coafurile de ocazie.
„Eu prevăd că anul 2013 va fi unul destul de elegant, cu multe elemente moderne. Dacă anul acesta s-au purtat împletiturile, anul viitor se vor purta cutele, onduleurile, coafurile realizate din împletituri ușor desfăcute. Eu cred că va fi un an interesant”, a subliniat Horațiu Moldoveanu.