Clientul român, între fatalism și ignoranță – rebuturi în exclusivitate

Cuprins de febra colecționării de machete auto lansate cu mare pompă de către DeAgostini, machete cu etichetă pompoasă de “Mașini de Colecție”, am achiziționat toate modelele de la apariție și până în prezent. Dezamăgirea descoperirii în fiecare număr a unor modele neîngrijite, cu erori de concepție, de fabricație și de montare, a trecut dincolo de dorința firească de a avea în vitrină o colecție de modele care au circulat pe șoselele patriei în trecutul comunist. Nostalgia și frumusețea acelor vehicule, pasiunea pentru colecție, au determinat mulți colecționari să fie prezenți la prima oră la chioșcurile de presă, la fiecare două săptămâni, nerăbdători să intre în posesia unor machete de epocă.

DeAgostini - masini de colectie - wartburgDeAgostini - masini de colectie - wartburgDat fiind toată această istorie contemporană, cuprinsă între pasiunea pentru cumpărături, chiar pentru colecționare, și piața de desfacere din România, am constatat și cu această ocazie, dacă mai era cazul, că românul, așa după cum îl știm, se complace în expresia generalistă speculată regulat de către unii comercianții, “lasă, mă, că merge așa” ….
– La prețul ăsta, ce vrei mai mult? îmi zicea cineva zilele trecute… Mergând pe acest principiu, aproape ca cel al vaselor comunicante, nu pot să nu remarc scepticismul, ignorarea și complacerea clientului român la nesimțirea și nepăsarea tupeistă a comerciantului pus pe căpătuială. Din principiu trebuie să menționez că teorema baciului moldovean din fatalista baladă mioritică, se aplică, cu mare priză, în mai toate categoriile de comerț sau servicii, chiar și în politica de maidan practicată de aleșii noștri, de guvern chiar la nivelul ministerelor din resorturile ruginite ale economiei românești. Gaura din covrig pare să fie atât oferta acestora, cât și elementul atât de familiar cu care cetățeanul român, client sau comerciant, votant sau politician, jandarm sau ultras, se complac în mod tradițional. La nivel de beneficiar, poporul român a ajuns într-atât de nepăsător cu calitatea vieții sale, încât elementele nocive ale degradării sistemului de valori au ajuns să aibă tupeul de a generaliza activitatea lor, bazându-se pe fatalismul și complacerea în nepăsare a românului. Zeci de comercianți și mulți, mulți politicieni, se bazează pe acest efect în rândurile maselor, încât și unii și ceilalți ajung să prospere pe seama delăsării populației în fața abuzurilor acestora.
Pledoarie pentru normalitate
Sub aspectul prețului, uneori chiar exagerat în pofida calității, mulți dintre comercianți au ajuns chiar să impună criterii de piață, generalizate la nivel național, în așa fel încât, nu numai la prima vedere, piața românească să sufere mutații hidoase în ceea ce privește calitatea produselor și a serviciilor către populație, speculând dorința ascunsă a celor care își doresc ceva, dar care primesc altceva la cumpărare.
Extrapolând, fatalismul românesc crează premise pentru proliferarea „chiciurilor”, a produselor de prost gust și de îndoielnică și uimitoare calitate. Același fatalism care permite politicului imixtiuni în economic și în viața privată, același fatalism care permite unui președinte totalitar să controleze masele prin impunerea criteriilor personale de evaluare a unei crize. Același fatalism care duce la escaladarea tupeului juridic, în momentul în care criminali periculoși sunt judecați în libertate, escroci și evazioniști sunt condamnați aprioric la pedepse jenante, pur formale, pentru fărădelegi oribile, în timp ce unor bătrâni, care au furat o pâine ca să mai poată apuca ziua de mâine, li se aplică pedepse exemplare, menaivăzute în lumea civilizată. Un principiu păgubos, care dă apă la moară altor speculanți fataliști profesioniști, să se exprime în mod public, participând în acest fel la propășirea conceptului de acceptațiune a necalității în inerția contemporană a fatalității.
Tocmai de aceea, cred cu convingere că multe din faptele celor care profită de fatalismul național ar putea să dispară foarte repede din cotidian, dacă și numai dacă românul renunță la fatalitate și la acceptarea unei sorți pe care nu o merită, în favoarea calității și a revoltei. Cei câțiva fataliști care se exprimă public prin diverse media, par să influențeze masele de oameni, în mare parte nevoiași, care ajung să perceapă acceptarea drept naturală și fățărnicia drept emancipare. Este dreptul nostru, dragi cetățeni, să nu ne acceptăm soarta de marginalizați, de mâncători de găuri de covrigi! Suntem prea săraci ca să acceptăm lucruri proaste. Este dreptul nostru de a ne revolta atunci când suntem considerați drept locomotive hidoase care vin din urmă și care merg cu câteva resturi de cărbuni putreziți, trăgând din greu la urnirea economiei naționale jefuite cu sârg de o mână de speculanți ai fatalismului mioritic. Adevărul este că nu-i prost cine cere, ci acela care dă. Dar avem dreptul la calitate. Avem dreptul la altceva decât la gaura din covrig!
De aceea este poate momentul ca cei care mai au încă în vene sângele strămoșilor care nu s-au lăsat secole la rând încovrigați și subjugați de diverse tiranii, să își ridice privirea din pământ și să spună STOP jafului național. Gata! Nu mai vrem să fim considerați niște adepți ai fatalismului. Vrem să intrăm în rândul lumii, în acea ordine naturală din care am fost aruncați ani la rând la coadă, pentru a face loc altora, în față, la ideile noastre de mai bine. Numai eliminând din viața noastră conceptul mioritic, fatalismul tradițional, numai așa putem în sfârșit să ne ridicăm deasupra celor ce speculează nepăsarea noastră și care fac legea în favoarea lor. E timpul ca românul să realizeze că fatalismul și complacerea în nepăsare, pot dauna grav sănătății sociale.