Clasa pregătitoare, la școală sau la grădiniță?

[warning]UPDATE:[/warning]

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, şi partenerii sociali din învăţământul preuniversitar au semnat miercuri, 30 ianuarie, un Acord privind condiţiile de organizare şi desfăşurare a clasei pregătitoare în anul şcolar 2013/2014.

Partenerii sociali cu care a fost semnat acest acord sunt Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, reprezentate de preşedinţii Marius Nistor şi Simion Hancescu, respectiv Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, reprezentată de Mihaela Gună, preşedinte.
Documentul are drept obiectiv clarificarea statutului clasei pregătitoare şi prevede în punctele sale esenţiale două lucruri:
[notice][arrowlist]

  • Menţinerea clasei pregătitoare ca parte a învăţământului primar obligatoriu, începând cu vârsta de 6 ani.
  • Organizarea acesteia într-un mod mult mai flexibil, astfel încât, din punct de vedere al locului de desfăşurare a activităţii, clasa pregătitoare să se poată afla fie la şcoală, fie la grădiniţă, dar cu acelaşi curriculum şi cadre didactice calificate pentru învăţământul primar.[/arrowlist][/notice]

[box color=white type=download]Click aici pentru a vizualiza  „Acordul asupra poziţiei comune a Ministerului Educaţiei Naţionale, a federaţiilor sindicale şi a Federaţiei naţionale a asociaţiilor de părinţi din învăţământul preuniversitar referitoare la organizarea clasei pregătitoare în anul şcolar 2013/2014”[/box]

[warning][/warning]

Este binecunoscut faptul că clasa pregătitoare, introdusă în învățământul primar, a bulversat, începând de anul trecut, multă lume. Cadre didactice și părinți deopotrivă au învățat din mers ce trebuie să facă și, după multe incertitudini, au ajuns cât de cât să se acomodeze. Procesul de înscriere a copiilor la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2012 – 2013 a fost unul anevoios, în patru etape, și pe o lungă perioadă de timp, respectiv din ianuarie până în octombrie 2012, în județul Ialomița fiind înscriși 2.091 de elevi în clasa pregătitoare.

Clasa pregatitoare, de la deziderat la realizare - conferinta națională SloboziaÎn plus, dotarea claselor s-a făcut cu greutate, iar materialele didactice au lipsit sau au fost insuficiente. În unele cazuri, materialele didactice au fost achiziționate de părinți și de învățători, doar pentru ca acești copii să aibă cele necesare. De asemenea, cadrele didactice au fost formate cu întârziere, în două etape, și într-un timp foarte scurt.

La ora actuală, există 116 cadre didactice, dintre care 97 sunt titulari. Pentru anul școlar viitor se preconizează ca în județul Ialomița să existe în învățământul primar 126 de clase și 143 de cadre didactice care așteaptă să fie formate. Discuțiile și argumentele pro și contra clasei pregătitoare sunt nenumărate. Ba chiar în ultima perioadă au fost acutizate de diverse declarații ale oficialilor.

Clasa pregătitoare a fost subiectul principal de discuție și al participanților la conferința națională cu tema „Clasa pregătitoare, de la deziderat la realizare”, organizată sâmbătă, 26 ianuarie, la Slobozia, de Asociația învățătorilor ialomițeni, la care a participat și ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie.

La începutul conferinței a fost prezentat un studiu inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița privind importanța clasei pregătitoare, atât în rândul cadrelor didactice din învățământul preșcolar și părinților copiilor din grupa mare, cât și din învățământul primar și părinților copiilor din clasa pregătitoare, prin aplicarea de chestionare.

Concluzia acestui studiu ar fi aceea că dacă îi întrebi pe cei din învățământul preșcolar dacă vor ca clasa pregătitoare să fie la grădiniță răspund în procent covârșitor că da, iar dacă îi întrebi pe ceilalți, spun că ar fi mai bine la școală, în învățământul primar. Astfel că studiul este irelevant. Pe parcursul dezbaterilor, însă, care au durat peste patru ore, cadrele didactice au susținut, în majoritate, ca grupa pregătitoare să rămână în învățământul primar.

Clasa pregătitoare, la școală sau la grădiniță?

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a afirmat că în cursul zilei de miercuri, 30 ianuarie, va exista o poziție oficială a Guvernului dar și a MEN pe acest subiect, având în vedere declarația recentă a primului ministru Victor Ponta potrivit căreia „până pe 31 martie fiecare părinte va trebui să spună dacă vrea clasa pregatitoare la școală sau la grădiniță”.

Remus Pricopie - ministrul educatiei„Decizia care va fi luată va fi una foarte clară, coerentă, și care, într-o formă sau alta, va răspunde tuturor solicitărilor părinților. Decizia va fi în cunoștință de cauză, în urma consultării cu sistemul, și sunt o serie de inspectori școlari cărora li s-au prezentat variantele de lucru. Ceea ce a spus premierul este corect și veți vedea că va fi o soluție decentă și coerentă. (…)”, a spus Remus Pricopie.
Ministrul a adăugat că „nu se va întoarce căruța în mijlocul drumului”, dar că se va încerca „acomodarea diferitelor puncte de vedere”.

„Vă rog să aveți răbdare până miercuri. Soluția pe care am discutat-o cu premierul, cu inspectorii școlari, cu cei din minister, cu domnul Molan, cu ministerul Dezvoltării, cu reprezentanții administrației publice, va fi o soluție, după părerea mea, echilibrată în care nu se va întoarce căruța în mijlocul drumului, se va merge înainte, dar în același timp se va încerca acomodarea diferitelor puncte de vedere, în condițiile în care va exista o unitate din punctul de vedere al curriculumului”, a adăugat acesta.

Trebuie menționat faptul că la conferință au participat zeci de reprezentanți ai Asociațiilor învățătorilor din mai multe județe, sala de ședință a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” fiind arhiplină.

Nu puțini au fost aceia care au și luat cuvântul pentru a reclama anumite disfuncționalități din sistem, printre care faptul că la ora actuală baza materială este insuficientă, că nu au manuale, lipsa calificativelor, necesitatea deblocării posturilor, finanțarea „per capita” să fie desființată, considerându-se că este în detrimentul calității în învățământ, întârzierile în formarea profesională, dar și multe alte probleme pe care le întâmpină. Cu toate acestea, consideră că clasa pregătitoare are un rol benefic în formarea copilului, existând mai multe „puncte tari” decât „puncte slabe”.
La final, ministrul a încercat, punctual, să răspundă tuturor întrebărilor adresate, vorbind în același timp și despre milioanele de absențe și despre procentul din ce în ce mai ridicat al abandonului școlar de la vârste fragede.

[update]„Încercăm să imaginăm tot felul de lucruri pentru ca acești copii, dar și părinții lor, să fie atrași de ceea ce se întâmplă în clasă. Pentru că de ceea ce se întâmplă la clasă astăzi depinde liniștea noastră peste 10, 20 de ani. Poate că exagerăm, dar nu cred, însă stabilitatea, liniștea și creșterea economică, bunăstarea acestei țări, se cultivă în fiecare oră de clasă. Iar milioanele de absențe care sunt, sunt de fapt dureri de cap pe care le vom avea peste un anumit interval de timp”, a adăugat Remus Pricopie.[/update]

Ministrul a precizat că începând din anul 2000 abandonul școlar în România a crescut atât de mult încât „am ajuns să fim și noi aproape premianți” la ceva în Europa și anume abandonul școlar.

[update]„În 2010, de exemplu, aveam 16,4%, dar am avut și 18%. Cam în zona aceasta suntem. Iar abandonul școlar începe chiar din clasa a II-a, a III-a, a IV-a (…). Este o problemă extrem de gravă pentru noi. (…) De asemenea, ne aflăm printre țările unde gradul de alfabetizare scade. De aici au pornit discuțiile despre clasa pregătitoare și despre formarea copiilor cât mai devreme”, a mai spus acesta.[/update]

Clasa pregatitoare, de la deziderat la realizare - conferinta natională Slobozia 2Ministrul Educației a apreciat pe parcursul discursului său că „Slobozia devine capitala clasei pregătitoare”, subliniind totodată rolul jurnaliștilor în acest proces, legat în special de diseminarea informațiilor.
Legat de măsurile care vor fi luate în perioada următoare referitoare la clasa pregătitoare și problemele ridicate de cadrele didactice, ministrul a subliniat că acestea nu se pot aplica peste noapte.

[update]„Ca să nu ridic orizontul de așteptare prea sus, vă spun de la început că nu promit nimic. Nu candidez la nicio poziție și, prin urmare, nu sunt interesat să promit, dar sunt interesat să am respectul și încrederea dumneavoastră. Subiectele sunt pe agenda noastră. Bani sunt puși deoparte. (…) Educația nu are un buget spectaculos, dar are un buget pe plus, nu pe minus cum a fost până acum. Sunt bani puși deoparte pentru mobilier, pentru dotarea claselor pregătitoare, iar în bugetul care intră acum în Parlament sunt în jur de 15 milioane lei pentru dotări (…) Avem promisiunea că se vor corecta multe lucruri”, a conchis ministrul Educației Naționale.[/update]

La conferința națională au mai participat ministrul secretar de stat Stelian Fedorca, prefectul și subprefectul județului, președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Ialomița, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Ialomița.