Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Circulați prudent! Două persoane și-au pierdut viața într-o zi, în urma accidentelor rutiere

Publicat de Obiectiv Ialomita
3 mai 2013, 11:20 AM

Două persoane şi-au pierdut viaţa, joi, 2 mai,  în urma a două evenimente rutiere produse pe raza judeţului Ialomiţa, în zona satului Broșteni (comuna Ion Roată) și pe DN2A Țăndărei – Giurgeni („Orașul de floci”).

În jurul orei 18.05, prin S.N.U.A.U. 112, Poliţia a fost sesizată că în apropierea localităţii Broşteni, pe DN2A, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a decedat.

Din primele cercetări a rezultat faptul că victima, un bărbat de 40 de ani, din comuna Ion Roată s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind lovită frontal de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din aceeaşi localitate, pe direcţia Urziceni – Slobozia.

Aproximativ două ore mai târziu, în apropierea oraşului Ţăndărei, are loc un alt eveniment rutier, soldat cu decesul unui bărbat de 35 de ani, din judeţul Constanţa.

Victima se afla lângă autoturismul proprietate personală ce staţiona într-o parcare, pe DN2A, pe sensul de mers Ţăndărei – Giurgeni, fiind acroşată de un autoturism, al cărui conducător auto, un bărbat de 43 de ani, din oraşul Ţăndărei s-a angajat în depăşirea unui ansamblu auto format din autotractor şi semiremorcă, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu. În momentul efectuării depăşirii, conducătorul vehiculului depăşit a demarat manevra de viraj la stânga, fără să se asigure. Ambele autovehicule circulau pe direcţia Giurgeni – Ţăndărei.

Din accident a rezultat decesul pietonului şi avarierea celor trei autovehicule. Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În pofida acţiunilor preventive intensificate în ultima perioadă de poliţiştii ialomiţeni, se constată că unii participanţi la trafic tratează cu uşurinţă şi iresponsabilitate prevederile legale în domeniu, punând în pericol propria viaţă sau a altor cetăţeni.

Pentru evitarea implicării în accidente rutiere grave, polițiștii sfătuiesc conducătorii auto să evite să se angajeze în depăşiri riscante. Totodată, le reamintesc că pietonii au prioritate de trecere atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat acestei categorii de participanţi la trafic.

De asemenea, reiterăm revederile legale potrivit cărora pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers. În ceea ce priveşte traversarea drumului public de către pietoni, aceasta se face perpendicular pe axa drumului, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

accident mort

Știri recente:

Primarul municipiului Slobozia, Alexandru Potor: Am redus cheltuielile de funcționare cu 5,6 milioane de lei, doar în primele trei luni ale anului
Bacalaureat 2025: În Ialomița, rata de promovare cumulată (înainte de contestații) este de 67,53 %
Consiliul Județean Ialomița se convoacă în ședință ordinară în data de 26.06.2025, în Sala de conferințe a Conacului Bolomey din localitatea Cosâmbești, având pe ordinea de zi:
Școala de Vară Cantus Mundi organizată în premieră la Slobozia
Fetești: Persoane reținute pentru tulburarea ordinii și liniștii publice
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna IUNIE 2025
Rețele Electrice România: întreruperi programate, Ialomița, 16 - 20 IUNIE
Agrichim

Adi Ecoo 2009 - Colectare Selectiva

Diami

Telefonul Varstnicului

ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net