„Cheia orașului Slobozia”, oferită de municipalitate primarului Robert Negoiță

O parte dintre foștii și actualii primari și viceprimari ai municipiului Slobozia s-au întâlnit vineri, 26 mai, la Primăria Slobozia. A fost o întâlnire mai mult festivă, consultativă, în cadrul căreia s-au rememorat amintiri, s-au adus în actualitate problemele cu care s-au confruntat de-a lungul timpului, s-a vorbit despre cele mai importante proiecte ale fiecărei administrații, dar și despre eșecuri și bariere legislative.

La eveniment a participat și Robert Negoiță, președintele Asociației Municipiilor din România, care a și primit în dar de la Adrian Mocioniu, primarul municipiului Slobozia, „Cheia Orașului”, iar edilii prezenți au primit câte o diplomă pentru „merite deosebite în dezvoltarea municipiului Slobozia”.
Totodată, au fost prezenți primarul orașului Veles (Macedonia), Chadiev Slavcho, deputatul Ștefan Mușoiu, dar și Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Printre primarii prezenți la întrunire i-am putut vedea pe Constantin Paghici, primar cu mandat în perioada 1979 – 1987, pe fostul primar Adrian Andriescu, primul primar imediat după Revoluție, Alexandru Stoica, Gabi Ionașcu, pe soția fostului primar Ioan Pinter, pe viceprimarii Petre Măceașă și Nicolae Ionescu, pe foștii viceprimari Sorin Brânză, Valentin Băcanu și pe actualii viceprimari Gabi Mușat și Gradea Rudolf, însă au fost mulți care au lipsit, cum ar fi fostul primar Constantin Drăghici, viceprimarii Paros Mihăiță, Victoria Didiță, Cezar Zamfir…

Fiecare a luat cuvântul, prezentându-și cele mai importante proiecte. Dintre acestea, am remarcat la Alexandru Stoica proiectul Școlii din Bora, unde 12 romi au absolvit 8 clase, la Gabi Ionașcu, realizarea puțurilor de aducțiune a apei, adică proiectul „apa lui Ionașcu”, la Constantin Paghici canalizarea municipiului și digul de apărare al râului Ialomița, construcția de locuințe, Piața Agroalimentară, aducțiunea de gaze, dar și multe altele, iar la Adrian Andriescu repartizarea a peste 200 de apartamente, transformate din case conspirative în locuințe.

„Ar trebui să ne cerem cu această ocazie scuze populației orașului pentru că așteptările lor sunt mult mai mari față de realizările pe care le prezentăm unii dintre noi. Sunt lucruri esențiale, ale vieții curente, care încă se fac simțite, pentru care ne facem vinovați și cei care suntem aici, la această masă, la această întâlnire omagială. Avem multe să ne reproșăm și de aceea să le cerem în primul rând iertare slobozenilor că nu am reușit să rezolvăm problemele care sunt majore, chiar și tergiversarea cu apa, cu canalizarea, cu groapa de aici, cu creditul acela mare… De inventariat vor fi multe, dar le vom spune la o altă întâlnire. Deocamdată ar fi bine mai multă modestie în comportamentul cu populația orașului”, spunea Adrian Andriescu.