Ziarul Obiectiv Ialomita > Lege si Ordine > Cetăţean străin depistat cu şedere ilegală în Ialomiţa | https://wp.me/p49Kdo-71y

Cetăţean străin depistat cu şedere ilegală în Ialomiţa

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul  pentru Imigrări Ialomiţa, în cooperare cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au desfaşurat, la data de 03 noiembrie, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie, a fost depistat cu şedere ilegală, un cetăţean algerian, în vârstă de 32 ani, care a intrat în ţară în baza unei vize eliberată de autorităţile unui stat Schengen, beneficiind de un drept de şedere pentru 30 zile pe teritoriul României, iar la expirarea acestuia, nu a părăsit teritoriul ţării.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări au emis pe numele acestuia o decizie de returnare prin care este obligat să parăsească ţara în termen de 15 zile. Totodată, cetăţeanul algerian fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 800 ron, fiind dispusă şi masura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de trei luni în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

 Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al judeţului Ialomiţa continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale, la sediul biroului din strada Alexandru Odobescu nr. 7-9, municipiul Slobozia, la numărul de telefon 0243207691,  fax: 0243211831 sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru scurtarea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a cererilor.

 BIROUL  PENTRU IMIGRĂRI IALOMIŢA
Loading...