Cei cinci militari și-au primit titlurile de cetățeni de onoare ai municipiului Fetești

În urmă cu aproximativ o lună, consilierii locali ai municipiului Fetești au decis acordarea titlului de cetățean de onoare unor militari care au activat în teatrele de operațiuni.

Este vorba despre Lt.cdor (rz) Tănasă Mihai Liviu, Plt.maj. Nițu Valentin, Plt.maj. Popescu Cristian Mihail, Plt. Ciubotărescu Cristian Marius și plt. Văleanu Dan.

Decizia de a acorda aceste titluri a fost motivată de faptul că militarii rezerviști propuși de Asociația Națională a Veteranilor de Război Fetești s-au distins prin faptele lor, certificate prin medalii și distincții internaționale în teatrele de operații la care România a participat.

La începutul ședinței de consiliu din luna aprilie, celor cinci militari le-au fost înmânate titlurile de către primarul municipiului Fetești, Sorin Gafițoi, în prezența tuturor consilierilor locali, dar și a familiilor militarilor.

La rândul său, primarul a primit din partea militarilor însemnele purtate de militari oriunde în lume, printre care stema și drapelul României.