Cartea electronică de identitate poate fi citită direct de pe telefon. Noua aplicație „RO CEI Reader” permite accesul securizat la datele personale
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița anunță lansarea unei aplicații mobile care permite cetățenilor să acceseze, în siguranță, datele personale stocate pe noua carte electronică de identitate (CEI), direct de pe telefonul mobil.
Aplicația „RO CEI Reader” poate fi descărcată direct din magazinul Google Play la acest link:
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.dgcti.ropki.ceireader
Așadar, aplicația oficială „RO CEI Reader”, disponibilă gratuit în Google Play Store, este compatibilă cu telefoanele care rulează Android și dispun de tehnologia NFC activă (Near Field Communication). Aceasta oferă posibilitatea de a citi informațiile criptate de pe cipul integrat în cartea electronică de identitate.
Reprezentanții instituției precizează că aplicația va fi disponibilă în câteva zile și pentru dispozitivele Apple (iOS), extinzând astfel accesul la acest serviciu digital pentru toți cetățenii posesori ai noii cărți de identitate.
- Modalitatea de accesare a datelor de pe cip-ul cărții electronice de identitate este următoarea: Codul CAN se completează cu cele 6 cifre inscripționate în partea dreaptă jos de pe cartea electronică de identitate
- PIN-ul de autentificare (format din patru cifre este cel pe care fiecare cetățean l-a setat atunci când a ridicat documentul de identitate)
De ce este diferită cartea electronică de identitate? Are sistem de criptare (nu poate fi copiat), include date biometrice, semnătură electronică, pin de acces, poate fi dezactivată imediat în caz de pierdere, nu permite nimănui „să intre” în identitatea ta fără permisiune.
Potrivit autorităților, CEI reprezintă un pas esențial în direcția digitalizării serviciilor publice și a autentificării online în relația cetățeanului cu instituțiile statului.
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Ialomița încurajează toți posesorii de carte electronică de identitate să utilizeze aplicația pentru a se familiariza cu noul mod de gestionare a identității digitale și pentru a testa funcționalitățile oferite.