Caravana „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri”, organizată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a ajuns și în județul Ialomița
Sute de tineri din județul Ialomița s-au adunat, animați de curiozitate și dorința de informare, în Sala Europa din municipiul Slobozia, pentru a lua parte la o experiență interactivă, educativă și emoționantă.
Caravana „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri” le-a oferit ocazia de a asculta mărturii cutremurătoare ale unor foști consumatori de droguri, care au împărtășit experiențele lor și consecințele pe care drogurile le-au avut asupra vieților lor.
„Avem o problemă serioasă și în România. Consumul de droguri a ajuns până la cei mai mici, până la cei din școlile generale. Și atunci, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în parteneriat cu Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei din București, au decis să facă „Fără bariere 2.0”, pentru că am mai avut un turneu în aprilie. Special la această campanie este că aici pe scenă vom avea două persoane care au consumat droguri și vin să ne spună povestea vieții lor (…)”, au transmis organizatorii.
Fiecare poveste a fost o lecție despre modul subtil, dar devastator, în care dependența poate pune stăpânire pe viața unui om, schimbându-i prioritățile, distrugând relații și afectându-i sănătatea fizică și mentală. Tinerii prezenți au auzit despre dificultățile cu care foștii consumatori s-au confruntat în procesul de recuperare și despre lupta zilnică pentru a-și recăpăta controlul asupra propriei vieți.
Aceste mărturii au avut un impact emoțional puternic asupra audienței, reușind să transmită, într-un mod direct și autentic, pericolele reale și consecințele pe termen lung ale consumului de droguri. Mesajele foștilor consumatori i-au încurajat pe tineri să-și aleagă cu atenție drumul în viață și să fie conștienți de importanța deciziilor pe care le iau.
Tinerii din sală au fost profund impresionați de sinceritatea și vulnerabilitatea celor care și-au deschis sufletul pentru a împărtăși experiențele lor.
De exemplu, Cristina, care s-a luptat timp de peste doi ani cu această dependență de droguri, a povestit cum a trecut de la băutură la droguri în foarte scurt timp, „motivată” de un climat familial instabil, cum la 14 ani a început să frecventeze cluburi, să intre într-un anturaj nepotrivit, cum a trecut de la marijuana la heroină, cum a ajuns victima traficului de persoane, cum a reușit să fugă și cum a conștientizat că este cazul să lupte cu toate forțele pentru „libertatea sa”…
„Credeam că drogurile sunt un refugiu pentru problemele mele de acasă și nu doar de acolo. Nu vedeam o problemă în faptul că eu consum droguri. Era un câștig, dar unul înșelător. Pentru că la început așa este. Îți dă o senzație plăcută, îți spun că nu crează dependență și că poți să le controlezi, dar de fapt nu este așa. (…) După un an și jumătate am ajuns foarte rău. Mi-am pierdut școala, locuința, familia, prietenii din copilărie. Și pentru ce? Pentru o plăcere de moment, care de fapt se transformă în suferință și sevraj. Am început să cunosc lumea consumatorilor, să frecventez cartiere periculoase, să fiu violată, să nu mă mai îngrijesc, să fiu…vai de capul meu. Părinții mei erau disperați, nu știau ce să mai facă, poliția, spitalele de psihiatrie mă știau. Nu mai aveam nicio limită, nu puteam să mă controlez, și nici oamenii din jur nu puteau. (…) Când aveam o pauză de consum regretam, voiam să mă las, dar nu puteam. (…) Acum stau în fața voastră și vreau să vă spun că sunt liberă. Am nouă luni de când nu mai consum. Am rămas în programul Teen Challenge să povestesc mai departe și să dau ce am primit și eu: speranță. Speranță că până la urmă se poate”, spunea, cu emoție, Cristina.
De asemenea, povestea Dariei, în vârstă de 22 de ani, care a impulsionat-o și pe Cristina să lupte, este la fel de dură. A fost consumatoare de aproape toate tipurile de droguri, timp de 4 ani. Daria, fostă sportivă de performanță până la 16 ani, provine dintr-o familie foarte bună, cu principii sănătoase. În urma unui accident, Daria a clacat, știind că nu mai poate reveni curând în zona sportivă. Acela a fost, însă, punctul culminant, pentru că Daria, care nu se dădea deoparte când era vorba despre o provocare, a fumat mai mulți ani, era dependentă de jocurile de noroc de la 14 ani, la 15 ani a început să consume alcool, și chiar dacă era convinsă că nu va încerca vreodată droguri…a făcut-o la 16 ani. A Îînceput cu un joint. Motivul? Răzvrătirea. I se părea că părinții o controlează, că îi impun cu ce prieteni să se întâlnească, că îi spun la ce oră să ajungă acasă etc. Deși a regretat atunci, pentru că i-a fost rău…curând a recidivat. Peste 6 luni. La o petrecere. De acolo a pornit un lung șir de „exagerări”, de la capcanele în care cădea, consumând din ce în ce mai mult, până la emoții puternice, stări paranoice, de confuzie, depresie, sevraj. Mai mult decât atât, pe lângă consum, trecuse și la trafic de droguri.
Drogurile au îndepărtat-o de familie, de părinți, de sora sa pe care o iubea mult, de prieteni. I-au furat, susținea ea, sensibilitatea, bunătatea, dragostea față de oameni. Tatăl, fost polițist, a trecut la un moment dat printr-o situație extrem de jenantă din cauza ei, ea fiind și condamnată 1,6 ani cu suspendare. Însă nu acea situație a făcut-o să conștientizeze gravitatea faptelor sale. Pentru că după ce a prestat multe ore în folosul comunității, a plecat din nou de acasă, a ajuns să fure din magazine, să tâlhărească oamenii pe stradă. A plecat în alt oraș, a revenit la consumul de droguri, la traficul de droguri și chiar dacă avea un loc de muncă nu conștientiza că trebuie să renunțe la droguri, din contră. Părinții, în momentul în care a revenit în orașul natal, au vrut ca ea să intre în programul Teen Challenge, un centru pentru dependenții de droguri, însă în ultimul moment ea a renunțat. A plecat de acasă, a consumat „legale” pentru că nu mai avea bani de alte droguri mai scumpe, droguri care au „dezumanizat-o”, susține ea, însă la un moment dat a ajuns la o mănăstire unde timp de o lună și jumătate s-a simțit acceptată și iubită, unde simțea liniște. Acolo a realizat cât de rău i-au făcut drogurile. A vrut să se călugărească, pentru că numai așa simțea că poate îndepărta întunericul din sufletul ei, însă măicuțele i-au spus că văd alt potențial în ea. Așa că într-o zi a sunat din nou la centrul Teen Challenge și au restabilit un nou interviu. A fost acceptată, iar acum are aproape un an de când încearcă să se redescopere, să afle care este scopul ei pe acest pământ, să-și facă din nou familia fericită și să ajungă cineva în viață.
Sunt câteva frânturi din viața unor foști consumatori de droguri. Însă, este o picătură într-un ocean. Sunt mulți copii, adolescenți, care se pierd în acest carusel al viciilor. Și care nu mai văd o ieșire. Situația este gravă, iar dacă nu se iau măsuri urgente, clare, drumul lor spre însănătoșire va fi din ce în ce mai greu de parcurs.
La finalul sesiunii, au avut ocazia să pună întrebări și să discute liber, creând astfel un spațiu de dialog deschis și de solidaritate. Acest eveniment a reprezentat un pas important în educarea și sensibilizarea tinerilor, inspirându-i să fie mai atenți la pericolele din jur și să adopte un stil de viață sănătos, departe de tentațiile care pot avea efecte dezastruoase.