Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita
Știri locale din județul Ialomița
Data curentă: 10 noiembrie 2025
  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în Ialomița

Publicat de Obiectiv Ialomita
25 februarie 2021, 11:44 AM

Peste o mie de persoane sunt testate gratuit în perioada februarie – aprilie în cadrul caravanei de testări gratuite din mediul rural ”Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Ecografii mamare, mamografii, dermatoscopii, EKG, indice de masa corporală, teste de glicemie, teste HPV, analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată) sunt făcute de medici și studenți la Medicină din București și Craiova.

Testari Medicale GratuiteCaravana este la a șaptea ediție consecutivă și anul acesta ajunge în 10 localități din 5 județe: Vâlcea, Olt, Prahova, Ialomița și Constanța. Locul și orele pentru testări sunt afișate la primărie și în alte puncte importante din fiecare sat. Accesul la testări se face doar pe bază de programare. La intrarea în spațiul de testare se va face un triaj epidemiologic, iar toți cei prezenți, fie medici, fie pacienți, vor respecta regulile de protecție: vor sta la distanța corespunzătoare, vor purta măști și vor folosi dezinfectant. Pentru a lua și mai multe măsuri de protecție și a nu expune populația din sat la risc, toată echipa medicală și organizatorică este fie vaccinată împotriva Covid – 19, fie testată.

În județul Ialomița, caravana ajunge în trei localități:

  • 27 februarie – Ciulnița
  • 28 februarie – Ciulnița
  • 7 martie – Sfântu Gheorghe
  • 27 martie – Reviga

Campania „Nu am făcut destul” este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) și Asociația Pacienților Cronici din România (APCR).

„Caravana aceasta a început ca o campanie pentru cancerul de sân, numai că de-a lungul anilor am adăugat atât de multe investigații medicale, pentru că am văzut nevoile oamenilor și dorința lor de a se testa, încât am ajuns să organizăm probabil cea mai complexă caravană din acest moment din țară. Anul acesta adăugăm analize de sânge (hemogramă și PSA) și teste HPV.” spune Cezar Irimia, președintele FABC. Pe lângă testări, caravana include și o componentă puternică educativă – pacienții primesc informații despre cancerul de sân, cancerul de prostată, cancerul ovarian și melanom, dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge.

 ”Un alt beneficiu al caravanei este că medicii și studenții stau ceva mai mult de vorbă cu oamenii și le răspund la întrebări. Nu trebuie lăsată pe locul doi starea psihică a pacienților. Vestea unui diagnostic poate dărâma o întreagă familie, iar sprijinul psihologic și empatia medicilor sunt la fel de importante ca terapia.”, spune Cezar Irimia, președintele FABC.

Continuăm și anul acesta să facem ecografii în sate și să dăm acces gratuit la mamografii femeilor pe care le găsim cu suspiciuni la ecografie. Anul trecut, în timpul caravanei, trei femei au fost diagnosticate cu cancer mamar – asta, în condițiile în care media europeană este de un caz la mia de femei, deci de trei ori mai puțin. România continuă să fie una dintre ultimele două țări din Europa care nu au program național de screening pentru cancerul mamar. Scopul campaniei este să crească gradul de informare, să ofere acces la servicii medicale și la diagnostic în această perioadă dificilă.

Unul dintre partenerii de bază ai proiectului ”Nu am făcut destul” este Caravana cu medici. Dr. Mihai Ranete, medic specialist Radiologie – Imagistică Medicală, fondator al organizației Caravana cu medici spune: ”Promovarea sănătății și oferirea de servicii medicale gratuite în zonele rurale, locuri unde medicina secolului XXI nu a pătruns, au o însemnătate aparte. Pentru acești oameni, ele sunt la fel de importante ca acel ”act medical eroic” oferit în centrele universitare mari, de care nu toți avem parte.”

În cele 6 ediții precedente am ajuns în 30 de județe din țară, am testat peste 6.000 de persoane din sate, cu ajutorul a peste 400 de medici și studenți voluntari.

În acest an, campania este susținută de Roche, companiile Janssen, Novartis, Synevo România, Bristol-Myers Squibb, Pfizer, AstraZeneca, Farmaciile Alphega, Accu-Chek și de voluntari de la Societatea Studenților în Medicină din București și Societatea Studenților Mediciniști din Craiova.

Pertener strategic: Caravana cu Medici.

Perteneri media: Click Sănatate, Radio Trinitas, Radio România Constanța.

Mai multe detalii despre campanie și programul complet al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro/

analize sange | ekg | mamografie | sanatate | test glicemie | test hpv | testari gratuite

Știri recente:

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni
Reținuți de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lovire sau alte violențe, încălcarea ordinului de protecție
Bărbat reținut de polițiștii din Urziceni. Ar fi sustras bunuri și bani dintr-un autoturism parcat.
Luni, 10 noiembrie 2025 – termenul pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori
Noi reguli pentru acordarea abonamentelor de masă la Cantina Socială „Sf. Nicolae” Slobozia
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna NOIEMBRIE 2025

Agrichim

Ghid-riscuri-electrice

Adi Ecoo 2009 - Colectare Selectiva

Diami

Reclama Piese Camioane

ziare.org   ziare & stiri

Telefonul Varstnicului

  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net