Ziarul Obiectiv Ialomita
Ziarul Obiectiv Ialomita

Știri locale din județul Ialomița

  • HOME
  • Infotrafic
    • Anunțuri
  • Anunțuri și Informaţii Utile
  • Lege şi Ordine
  • Locuri de muncă
  • Locale Ialomița
  • Evenimente
  • Politică
  • Vremea
  • Magazin
    • Stiri nationale
    • No comment

Campanie a PNL cu privire la Pilonul 2 de pensii

Publicat de Obiectiv Ialomita
29 mai 2018, 10:19 AM

Liberalii desfășoară o campanie națională de informare legată de pilonul 2 de pensii, promovând și o petiție cu titlul „Oprește furtul lor, sunt banii tăi de pensie”, în condițiile în care actuala guvernare are în plan, după diminuarea contribuției, trecerea fondurilor către pilonul 1, cetățeanul fiind nevoit să opteze în scris dacă mai dorește să contribuie la pilonul 2. Liberalii susțin, totodată, creșterea contribuţiei la pilonul 2 de la 3,75% la 8%.


„Iniţial, planul PSD-ALDE a fost să naționalizeze contribuţiile românilor la Pilonul 2 de pensii. Copleşiţi de proteste şi presiune şi-au dat seama că nu pot atenta într-un mod atât de flagrant la proprietatea privată a românilor. De aceea, planul următor a fost să diminueze contribuţiile la Pilonul 2. Unul dintre motive fiind acela de a colecta mai mulţi bani cu care să susţină cheltuielile actuale, iar al doilea, cu bătaie mai lungă, fiind de a scădea din atractivitatea Pilonului 2. După scăderea contribuţiilor la 3,75%, deşi, conform legii, acestea trebuiau crescute de la 1 ianuarie 2018 la 6%, coaliţia PSD-ALDE doreşte să te facă să OPTEZI în scris dacă mai doreşti să contribui la Pilonul 2. Contribuţia celor care nu vor opta va fi transferată automat, în TOTALITATE, la Pilonul 1, adică la plata pensiilor actuale”, se arată în motivarea petiției.

Recent, au apărut informații potrivit cărora guvernul are în plan suspendarea plăților la pilonul 2 pentru o perioadă, deși se susține că, practic, a fost o eroare materială, în fapt acea perioadă „de suspendare” fiind pentru ca oamenii să poată opta pentru un pilon sau altul.

În cadrul unei conferințe de presă, Dragoș Soare, vicepreședinte al PNL Ialomița, a subliniat faptul că acești bani sunt ai oamenilor și nu ai unui guvern, indiferent de culoarea politică, iar procentul de contribuție la pilonul 2 ar trebui să crească, inițial la 6%, apoi la 8%.

„De ce e nevoie de pilonul 2? De ce acest partid dorește accesul la acești bani, nu este un secret pentru nimeni. Mă simt așa cum s-au simțit bunicii mei în perioada colectivizării. Acum este o chestie mai subtilă, dar e cam același lucru. Cineva vine și îți ia banii dintr-o contribuție, un activ al tău, care este strâns într-un cont, fără să-ți aducă ție niciun beneficiu, pentru că acel cineva are puterea și acel cineva este statul, reprezentat de un guvern total iresponsabil. Din punctul meu de vedere se deschide o cutie a Pandorei și deschide posibilitatea infinită de abuzuri. Dacă pot lua niște bani pe care noi i-am strâns într-un interval de timp, înseamnă că ne pot lua și case, ne pot lua orice. Pentru că pot. Este o situație extrem de gravă”.

Mai trebuie spus faptul că banii adunați în pilonul 2 pot fi retrași într-o singură tranșă sau distribuiți lunar și pot fi lăsați moștenire după moartea contributorului.

„Obligația noastră ca partid politic este să informăm opinia publică despre aceste riscuri, despre aceste pericole, să facem tot ce ne stă în putere să conștientizăm populația că trebuie să reacționeze. Pârghiile unui partid politic sunt oarecum limitate, dar împreună cu populația, cu societatea civilă, poate pun o presiune pentru ca aceste abuzuri să înceteze. Pentru că după părerea mea sunt abuzuri”, a mai spus Dragoș Soare.

În județul Ialomița, campania va fi desfășurată de organizația de tineret a PNL, existând peste 50 de voluntari care vor strânge semnături și vor informa populația cu privire la acest subiect.

Dragos Soare Pensii pilonul 2 PNL Ialomita

Știri recente:

CCJ Ialomița: Alegerile prezidențiale au decurs în condiții normale, fără să fie înregistrate incidente deosebite
Ialomițenii au votat, în majoritate, cu George Simion – 55,54%. Nicușor Dan a obținut 44,46%
Alegeri prezidențiale 2025 – turul II:  51,70% dintre ialomițeni s-au prezentat la vot, mai mulți decât în primul tur
CCJ Ialomiţa – Declarație sâmbătă, 17 mai 2025, ora 21.00
Ialomița: Percheziții domiciliare desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Vezi mai multe ştiri din Ialomiţa ➡️

Program de gardă farmacii,
Slobozia, luna MAI 2025
agrichim>
Diami
Telefonul Varstnicului
ziare.org   ziare & stiri
  • Termeni și condiții
  • Politica de Confidențialitate
  • Obiectiv Ialomița utilizează cookies. Află mai multe
  • Contact
Facebook Twitter Youtube Instagram
Ziarul Obiectiv Ialomita © 2011 - 2025 | obiectiv.net