Muzeul Agriculturii, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Ialomița, a organizat joi, 23 mai, la Slobozia, cea de-a XV-a ediție a manifestării tradiţionale „Caloianul – ritual pentru rodire și vreme de secetă”. Programul manifestării a cuprins ceremonialul agrar de secetă, alaiul caloienilor şi paparudelor, urmate de pomana Caloianului.

Mai multe fotografii găsiți pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.467114906706617.1073741831.253858904698886&type=1

Secvenţe din străvechiul ceremonial agrar au fost readuse la viaţă şi prezentate comunităţii din Slobozia de către grupuri de copii din Cegani, Griviţa şi Miloşeşti, organizatorii urmărind să-i întoarcă pe „cei mari” în copilărie şi să-i înveţe pe „cei mici” respectul pentru tradiţie.

„Manifestarea ne-a fost inspirată de acest ritual străvechi agrar foarte prezent în Muntenia, Oltenia, Dobrogea până în Bucovina și chiar dincolo de Prut până la Hotin. În satele din câmpia Bărăganului ritualul se petrece sub o multitudine de variante, fapt pentru care muzeul a întreprins o amplă cercetare de-a lungul mai multor ani, finalizată cu realizarea acestei manifestări, dar și a unui film documentar „Povestea caloianului”, promovat într-un film realizat de Televiziunea Română”, a declarat Viorica Capbun, reprezentant al Muzeului Agriculturii.

Așadar, preșcolari și școlari și-au asumat roluri de bocitoare, preoți sau paparude, purtând pe brațele lor mici sicrie în care așezaseră Caloianul, realizat din lut. Apoi, după ce au înconjurat biserica, micuții au ajuns la fântâna din curtea muzeului, acolo unde au organizat și dansul Paparudelor.
„Caloianul este un obicei popular de aducere a ploii şi împotriva secetei. El constă într-un ritual complex, care face parte din categoria ceremonialurilor de fertilizare din cadrul obiceiurilor agrare. “Caloianul” a izvorât în decursul timpului, în urma unei experienţe căpătate de locuitorii acestor meleaguri la lucrul câmpului şi reflectă relaţiile dintre om şi natură. Practicat de obicei la începutul primăverii, dar şi ori de câte ori este nevoie, într-o perioadă de timp ţinând din aprilie şi până în iulie, “Caloianul” coincide cu o perioadă climaterică de mare însemnătate pentru încolţirea şi creşterea culturilor, având drept scop asigurarea unor condiţii normale de precipitaţii naturale. Elementul definitoriu al obiceiului, prezent în toate variantele zonale, este păpuşa din lut, cu trăsături masculine, confecţionată de fetiţe. În funcţie de zonă, păpuşa poartă denumiri diferite: “Caloian”, “Scaloian”, “Ene-lene”, “Muma ploii” şi “Tatăl soarelui” (numai în Oltenia), iar ca număr se pot face de la una la nouă exemplare. Păpuşa gata modelată era îmbrăcată în haine ţărăneşti specifice zonelor respective, cu cămaşă, căciulă şi opinci şi aşezată pe o scândură sau într-un sicriu mic din scoarţă de copac sau papură. De jur împrejur se puneau flori. După aceste pregătiri, “Caloianul” era dus cu “alai şi bocete”, de ceata copiilor care mimau ritualul de înmormântare, pe câmpul cu semănături, pe maul unei ape, lângă fântână, în grădină etc. După trei zile, “Caloianul” era dezgropat, adus în sat şi bocit din nou, pe tot drumul către apa în care urma să fie aruncat (în fântână) sau pe care era lăsat să plutească (pe râu, baltă, lac). Odată încheiată această ceremonie, fetele se adunau la casa uneia dintre ele pentru a face “ghizmanul” (o plăcintă) şi alte mâncăruri, la care îi invitau pe flăcăi şi pe ceilalţi săteni, pentru a se “ospăta din pomana Caloianului”. Adesea, cu această ocazie se cânta din fluier şi cimpoi, făcându-se horă şi joc, până seara târziu. Dincolo de elementele vechi magice cuprinse în ceremonialul acestui obicei, el cuprinde şi valori literar artistice de o mare frumuseţe, prezente în textele poeziei de incantaţie: “Iene-Iene, Caloiene,/ Ia cerului torţile/ Şi deschide porţile/ Şi porneşte ploile,/ Curgă ca şuvoile,/ Umple-se pâraiele/ printre toate văile,/ Umple-se fântănile,/ Să răsară grânele,/ Florile, verdeţele,/ Să crească fânaţele/ Să-s-adape vitele,/ Fie multe pitele/”. (Sursa: Metapedia)