Cal salvat de pompieri din râul Ialomița

cal salvat pompieri ialomita  (01)În această dimineaţă, în jurul orei 08.35, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unui cal căzut în apele râului Ialomiţa, pe raza localităţii Poiana.

Din spusele proprietarului, animalul a sărit gardul gospodăriei şi a alunecat de pe malul înalt şi abrupt în apă. Pompierii s-au deplasat la faţa locului, au legat calul cu ajutorul unor furtunuri şi a unor cordiţe şi, ajutaţi de cetăţeni, l-au tras la mal. După aproximativ 25 de minute, animalul a fost salvat şi redat proprietarului.