Câinii de serviciu, parteneri de încredere pentru jandarmi

Pega, Ocata, Ocava, Ped şi Pej sunt partenerii, colegii şi prietenii jandarmilor din Grupa Conductori Câini Serviciu a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.

Ei sunt câinii de serviciu cu care jandarmii execută misiunile pe care le au de îndeplinit, atât cele independente, cât şi cele în colaborare cu poliţia, sau pe linie silvică.

Majoritatea acestora sunt de rase „ciobănesc german” şi „alsacian”.

Ei au învăţat de mici disciplina, iar fiecare câine este dresat pentru un anumit tip de activitate. Antrenamentele sunt zilnice şi acoperă o gamă largă de deprinderi pe care câinii de serviciu trebuie să şi le însuşească, cum ar fi:

  • acţiunea de imobilizare şi nu de rănire a suspectului;
  • exerciţii de învăţare pentru a nu muşca în timpul intervenţiei;
  • urmărirea unor persoane după amprenta mirosului hainelor acestora;

Pentru a avea un câine dresat, instructorul trebuie să muncească zilnic cu el, să-l înveţe permanent lucruri noi şi, nu în ultimul rând, să aibă pregătit asupra sa, în orice moment, câte un stimulent dulce.

În timpul deplasărilor în teren sau de la un obiectiv la altul, fapt ce presupune o distanţă destul de mare de parcurs, câinii de serviciu sunt transportaţi cu autospeciala din dotarea Grupei de Conductori Câini Serviciu, în cuşcă special amenajată.

Aceasta asigură siguranţa câinelui în timpul deplasării şi este izolată de membrii patrulei.

„Odihna partenerilor noştri este asigurată în padocul special amenajat la sediul Detaşamentului de Jandarmi Feteşti, unde au parte şi de hrană specială, destinată exclusiv creşterii şi dezvoltării lor”, susțin reprezentanții Jandarmeriei Ialomița.

Recomandăm cetăţenilor să apeleze Jandarmeria la numărul unic de urgenţă 112, ori de câte ori observă vreo încălcare a legilor sau a altor acte normative în vigoare.

Jandarmii sunt prezenţi la datorie, pentru siguranţa dumneavoastră

Citește și:

Ialomița: Jandarmeria scoate câinii la patrulare pe străzile municipiului Slobozia