comenzi la domiciliu cliseru.ro

C.J. Ialomița, prin ADI, finanțează reabilitarea primăriei Mărculești, a dispensarului din Roșiori și realizarea de trotuare în Mihail Kogălniceanu

OBIECTIV IALOMITA
Publicat de Obiectiv Ialomița
16/08/2021 | Locale Ialomita

Luni, 16 august, în foaierul Sălii Europa, președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat trei contracte de finanțare a unor proiecte depuse de localitățile Mărculești, Mihail Kogălniceanu și Roșiori, în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală.

Foto

Prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, Consiliul Județean finanțează de câțiva ani proiectele depuse de UAT-urile membre ale asociației.

Astăzi au fost semnate trei contracte, care se referă la reabilitarea sediului primăriei Mărculești, reabilitarea unui dispensar uman în Roșiori și reabilitarea trotuarelor în comuna Mihail Kogălniceanu.

„Continuăm cu ceea ce v-am obișnuit, și anume semnarea de contracte, până vom ajunge la 61, câte solicitări au fost depuse până în momentul de față prin acest program. Sper ca în perioada următoare colegii mei de la ADI Ialomița să finalizeze evaluarea tuturor proiectelor și să le putem semna, pentru că îmi doresc ca în perioada imediat următoare să și demareze aceste investiții în fiecare localitate din Ialomița”, a declarat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Referitor la reabilitarea sediului primăriei Mărculești, proiect în valoare totală de 616.592 de lei, dintre care 300.000 de lei este contribuția ADI Ialomița, reprezentanții unității administrative au în plan, până la construcția unui nou sediu, să repare acoperișul, să igienizeze spațiile, iar anul viitor să realizeze și toalete.

„Ne dorim reabilitarea sediului primăriei. Cred că primăria Mărculești este cea mai urâtă primărie din Ialomița. Este un spațiu impropriu, într-un fost grajd. Noi încercăm să o aducem, cât de cât, la un stadiu, la niște condiții mai umane. Ideea este că vrem să facem altă primărie. Dar, până atunci, încercăm să o reabilităm pe aceasta. Am avut alte priorități până acum.  (…) Spațiul pentru noua primărie l-am identificat, ni-l donează familia Telehuz, împreună cu casa existentă. Acolo vom avea destul spațiu pentru construcția unui sediu. Va fi ceva frumos. Deocamdată vom încerca să reabilităm acest sediu, care în trecut a fost grajd de animale”, a declarat primarul comunei Mărculești, Ciriblan Romeo Sorin.

Primăria Roșiori are în plan reabilitarea sediului dispensarului uman, care este într-o stare de degradare continuă, iar de aproximativ 20 de ani nu a fost reabilitat.

Valoarea proiectului este de 400.000 de lei, din care 300.000 de lei este contribuția ADI Ialomița. Durata proiectului este de 12 luni.

„Clădirea se află într-o stare destul de precară. Tavanul stă să cadă, nu avem o rețea de termoficare… Vin oamenii pe timp de iarnă acolo cu o boală și pleacă cu mai multe, fiind foarte frig în interior. În afară de reabilitare, dispensarul va fi dotat și cu mobilier. (…) Deocamdată acolo va funcționa cabinetul medicului de familie, însă avem în plan atragerea și altor medici, cu alte specialități”, a declarat primarul comunei Roșiori, Anghel Ion.

Primăria Mihail Kogălniceanu va fi finanțată pentru a reabilita 1,8 km de trotuare, proiect în valoare totală de 439.402 lei, din care 300.000 de lei este contribuția ADI Ialomița.

„Este vorba despre 1,8 km de trotuare, în suprafață de 2.800 de metri pătrați. Soluția tehnică a fost cu pavaj. Este o investiție care se pliază pe nevoile comunității din Kogălniceanu. Vreau să le mulțumesc personal atât directorului ADI Ialomița, cât și președintelui Consiliului Județean, pentru sprijinul pe care ni l-au acordat”, a afirmat Barbu Mihăiță, primarul comunei Mihail Kogălniceanu.

Durata acestui proiect este de 12 luni.